UNPR propune creșterea bugetului Apărării, în conformitate cu standardele NATO

crestere apararePreședintele UNPR Iași, deputatul Gheorghe Emacu, consideră că în contextul conflictului armat din Ucraina este nevoie de creșterea rapidă a bugetului Apărării pentru cheltuieli de înzestrare. ”Având în vedere că Regiunea de Nord-Est este cea mai apropiată de de zona de coflict din Ucraina, considerăm că este foarte important să dezvoltăm cât mai bine conceptul de strategie de securitate națională. De asemenea, trebuie menținut efortul de a crește procentul de finanțare în domeniul Apărării până la  2% din PIB, și chiar peste acest nivel, în concordanță cu  standardele NATO”, a declarat Gheorghe Emacu. În ceea ce privește Educația, un alt reprezentant al UNPR Ișai, respective deputatul Camelia Bogdănici, consideră că, în vederea stimulării perfecționării continue a profesorilor, este necesară creșterea salariului personalului didactic și nedidactic, precum și reintroducerea sporului de doctorat și plata doctoratului, pentru cei care dețin titlul de dinainte de 2009. ”Pentru o educație completă a copilului, trebuie realizată o educație sanitară care să cuprindă noțiuni de igienă personală, de alimentație sanătoasă, de încurajare a participării continue la jocuri sportive”, a spus Camelia Bogdănici. Totodată, UNPR consideră necesară majorarea salariilor pesonalului medical pentru a combate exodul specialiștilor din domeniul sanitar. Și în ceea ce privește domeniul economic, reprezentanții UNPR Iași propun o serie de măsuiri care să conducă la încurajarea companiilor care produc în România și limitarea exporturilor de materie primă. În domeniul mediului, aceștia propun aplicarea unor amenzi drastice pentru nerespectarea cerinţelor de mediu, chiar printre cele mai mari din Europa, iar în ceea ce privește agricultura, reprezentanții UNPR Iași consideră că trebuie sprijiniți mai mult fermierii români și încurajat consumul de alimente autohtone. Toate aceste propuneri au făcut înaintate de conducerea locală a UNPR Biroului Politic Național al partidului, pentru a fi incluse în cadrul Planului Politic Naţional, care va constitui baza pentru iniţiativele legislative şi guvernamentale ale acestei formațiuni politice pentru următorii cinci ani. Documentul va include direcţii prioritare, printre care educația, sănătatea, economia, mediul, apărarea și agricultura. Planul Politic Naţional urmează să fie elaborat până la finalul anului, pentru a deveni un document de referinţă pentru toate deciziile UNPR. ”După cum a precizat președintele Gabriel Oprea la întâlnirea recentă de la Iași, UNPR a intrat într-o nouă etapă de creştere şi ne propunem ca acest lucru să fie vizibil pentru toţi românii. Ne păstrăm principiile, ne păstrăm orientarea spre interesul naţional şi ne păstrăm atitudinea corectă faţă de parteneri. UNPR a ajuns la maturitatea necesară pentru a propune proiecte mari pentru România şi vrem să avem astfel de proiecte pe zonele de importanţă naţională”, a precizat deputatul Gheorghe Emacu, președintele UNPR Iași. (E.M.)