Tăriceanu: Imunitatea parlamentarilor nu este un privilegiu, este în beneficiul cetăţenilor

Calin-Popescu-TariceanuPreşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus, marţi, după votul din Cameră, de respingere a urmăririi penale a lui Victor Ponta, că ”imunitatea parlamentarilor nu este un privilegiu, fiind, în final, în beneficiul cetăţenilor”, iar ridicarea imunităţii afectează, de fapt, cetăţenii.Comentând votul de marţi din Camera Deputaţilor, referitor la solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale a premierului Victor Ponta, preşedintele Senatului a spus că ”imunitatea parlamentarilor nu este un privilegiu, fiind, în final, în beneficiul cetăţenilor”.”Este dreptul constituţional al Parlamentului să decidă în cazul unor astfel de solicitări din partea justiţiei pentru că în spaţiul public nu o singură dată în ultima vreme şi astăzi am văzut diverse comentarii legate de imunitate. Imunitatea nu este un privilegiu, imunitatea care este acordată parlamentarilor este, în final, în beneficiul cetăţenilor pentru că cei care sunt în Parlament au obligaţia şi responsabilitatea să reprezinte interesele cetăţenilor în Parlament, prin urmare, în momentul în care unui parlamentar i se ridică imunitatea, nu este el, în primul rând cel care este afectat, ci cetăţenii care sunt lipsiţi de reprezentarea necesară”, a declarat Tăriceanu.De asemenea, Tăriceanu, a mai spus că îşi menţine intenţia de formare a unei comisii de evaluare a democraţiei şi a statului de drept de către Parlament, a cărei finalitate este formularea de recomandări de modificare a legislaţiei, iar propunerea scrisă urmează să fie trimisă şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Membrii comisiei vor fi desemnaţi de partide, după un principiu de reprezentativitate, însă comisia nu trebuie să aibă zeci de membri, a mai spus preşedintele Senatului.”Îmi menţin intenţia de a constitui această comisie pentru evaluarea progreselor democratice într-o ţară, nu este o noutate în România. Este o practică a Consiliului Europei. (…) La nivelul Consiliului Europei au funcţionat astfel de metode de evaluare, sunt nu mai puţin de 23 de criterii de evaluare a progreselor democratice într-o ţară, deci de evaluare a democraţiei şi a statului de drept, cum i-am spus eu. Sigur că putem să ne inspirăm din această practică europeană şi să facem acelaşi lucru în România şi nu cred că există instituţie mai potrivită decât instituţia reprezentativă a democraţiei, adică Parlamentul, care să facă acest lucru”, a declarat Tăriceanu.Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, cu 18 voturi „împotrivă”, 7 „pentru” şi o abţinere, solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale a premierului Victor Ponta şi pentru infracţiunea de conflict de interese. Raportul Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor a fost dezbătut marţi, în şedinţa de plen a Camerei.Din totalul de 387 de deputaţi, la şedinţa de marţi au fost prezenţi 351, numărul voturilor valabil exprimate fiind acelaşi. Din voturile valabil exprimate, 231 au fost pentru „proiectul de hotărâre privind respingerea cererii de începere a urmăririi penale” a lui Victor Ponta , iar 120 de voturi au fost „împotrivă”.Întrucât s-a întrunit majoritatea simplă, decizia Camerei Deputaţilor a fost de respingere a începerii urmăririi penale pentru şeful Guvernului.În urma votului din plenul Camerei Deputaţilor, preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut din nou demisia premierului Victor Ponta.Într-o declaraţie transmisă de Administraţia Prezidenţială la scurt timp de la votul din Camera Deputaţilor, preşedintele Klaus Iohannis spune că Parlamentul nu ar trebui să obstrucţioneze actul de justiţie şi că regretă că astăzi coaliţia de guvernare a impus o decizie în sens contrar şi s-a transformat într-un scut de protecţie pentru Victor Ponta.