PNL renunță la mitingul de vineri

pnlConducerea PNL a decis să anuleze mitingul programat pentru vineri în Capitală, a anunțat, miercuri, copreședintele PNL Vasile Blaga. El a indicat că, la propunerea președintelui de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, s-a decis să nu se mai organizeze mitingul de vineri. „Am decis să nu fim parte la niște manifestări care să aducă aminte de 1990, că despre asta este vorba. PSD face ce știe cel mai bine, adică contramanifestații, contra mitinguri și nu am dori să aibă vreun român de suferit indiferent pe cine susține din această cauză și am decis ca mitingurile de la nivelul prefecturilor de județe să se desfășoare, iar în cursul lunii iunie vom organiza un miting mare în București la o dată pe care o să o anunțăm, rugându-l pe dl Oprescu și PSD să nu mai vină cu o contramanifestație pentru că ar fi deplasat”, a spus Blaga. Liderul liberalilor a amintit că PNL a depus la Primăria Capitalei o cerere pentru organizarea unui lanț uman în jurul Palatului Parlamentului în ziua în care se dezbate moțiunea de cenzură, fiind demarate discuțiile cu reprezentanții municipalității pentru stabilirea detaliilor. „Surpriză… Și PSD a propus o contramanifestație în același loc și la aceeași oră lucru pe care dl primar general, prin reprezentanții săi, l-a aprobat”, a adăugat Blaga. El a susținut că Victor Ponta și PSD se manifestă exact ca la începutul anilor 1990, când firavele mitinguri ale partidelor istorice erau distruse de mineri. „Asta au vrut să facă și acum și nu dorim să fim parte”, a afirmat Blaga.