Aurelia Brădeanu a semnat cu CSM București

aurelia la csmCSM București, campioana națională en titre la handbal feminin, a obținut semnătura jucătoarei Aureliei Brădeanu (36 de ani), care a parafat un contract valabil în următoarele două sezoane, potrivit site-ului oficial al clubului. Brădeanu este jucătoarea română cu cele mai multe prezențe la turneele finale în tricoul primei reprezentative, 15 la număr, iar CSM este a cincea echipă la care evoluează, după Oltchim, Rapid București, Gyor și Corona Brașov, cu care a încheiat pe locul al treilea în sezonul trecut. ”Ultimele două sezoane am fost ursoaică, acum sunt tigroaică. Știu că va fi concurență mare la CSM București, dar eu sunt obișnuită cu astfel de situații. Voi da totul pentru a ne atinge obiectivele. Pentru echipă, venirea mea este un plus. Îmi doresc să-mi închei cariera cu o prezență în Final Four-ul Ligii Campionilor. Nu contează de ce adversare vom avea parte la tragerea la sorți a grupelor, trebuie să învingem pe toată lumea dacă dorim să ne îndeplinim obiectivele”, a declarat Aurelia Brădeanu. Mica Brădeanu și-a început cariera în urmă cu 20 de ani, la Oltchim, de-a lungul timpului fiind o adevărată colecționară de trofee, notează sursa amintită. În ultimele sezoane, Brădeanu a evoluat în special pe postul de centru, însă ea poate da randament oriunde la linia de 9 metri.

Brădeanu este a cincea jucătoare care se alătură echipei în această vară, după ce CSM le-a prezentat încă din iarnă pe danezele Maria Fisker (extremă stânga), Line Jorgensen (inter dreapta) și pe suedeza Isabelle Gullden (centru), cea mai bună jucătoare a Campionatului European din 2014, iar luna aceasta a a achiziționat-o și pe Jelena Grubisic, portarul naționalei Croației.