SUA: Președintele Obama salută decizia Curții Supreme de validare a reformei sistemului de sănătate

obama2Președintele american Barack Obama a salutat decizia Curții Supreme care i-a validat reforma sistemului de sănătate, așa-numita ‘Obamacare’, din 2010, hotărârea celei mai înalte instanțe garantând că 6,4 milioane de persoane vor continua să primească ajutoare federale pentru asigurări de sănătate, relatează AFP. Decizia, luată cu un scor de 6-3, constituie o imensă victorie pentru președintele Obama, promotorul legii. ‘Astăzi (joi), după mai mult de 50 de voturi în Congres pentru a abroga ori slăbi această lege, după un scrutin prezidențial parțial disputat în jurul menținerii sau abrogării acestei legi, după multiple proceduri în fața Curții Supreme, legea va rămâne’, a declarat Obama, într-un discurs rostit la Casa Albă. ‘Această lege funcționează și va continua să funcționeze’, a dat asigurări președintele, lansând un apel către adversarii săi republicani să înceteze atacurile politicianiste împotriva ‘Obamacare’. Barack Obama a reamintit cifrele care ilustrează succesul reformei, adoptată în 2010, dar intrată pe deplin în vigoare de-abia în 2014: 16 milioane de americani, o treime din cei care nu își permiteau o asigurare de sănătate în urmă cu câțiva ani, pot fi de acum beneficiari ai serviciilor de sănătate. Joi, judecătorii instanței supreme au validat pentru a doua oară reforma ‘Obamacare’, asupra unui punct tehnic, dar care ar fi putut să-i facă pe milioane de americani să piardă aceste ajutoare federale, uneori de câteva sute de dolari, care le permit să-și acopere o parte a asigurărilor de sănătate. O decizie contrară ar fi provocat haos pe piața asigurărilor, au susținut administrația de la Casa Albă și judecătorii Curții Supreme. Departe însă de a accepta această decizie, republicanii, majoritari în Congres, au declarat că vor continua lupta pentru abrogarea legii, pe care o consideră o intervenție excesivă a statului pe piața asigurărilor de sănătate. De altfel, potrivit Reuters, nemulțumiți de decizia Curții și mai ales a președintelui acesteia, John Roberts, numit în funcție de fostul președinte republican George W. Bush, activiști conservatori și candidați republicani la prezidențiale au promis să facă din rolul instanței supreme o temă centrală în campania din 2016.