MAE: Ministrul Tîlvăr a participat la deschiderea Școlii de vară „Cultură și identitate românească” de la Arcuș

646x4042Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a participat luni la deschiderea primei ediții a Școlii de vară „Cultură și identitate românească” pentru tineri liceeni din Basarabia istorică, informează un comunicat al MAE, remis AGERPRES. Manifestarea se desfășoară, în perioada 6 — 15 iulie, în cadrul Centrului Cultural Arcuș din județul Covasna, și este o inițiativă a Institutului Cultural Român — Direcția Români din Afara Granițelor și Limba Română. Ministrul Tîlvăr a vorbit despre semnificația identității românești, „ca forță care îi unește pe românii de pretutindeni în comunități conștiente de sine, în mijlocul unor națiuni cu mare diversitate interioară”. Totodată, ministrul delegat a subliniat importanța afirmării și conservării identității românilor din comunitățile istorice și a accentuat faptul că tânăra generație are un rol determinant, îndeplinind atât rolul de receptor, cât și pe cel de transmițător al acestor valori, în cadrul unui efort continuu asumat de familie, de școală, de biserică și de intelectualitatea românească din aceste comunități, precizează MAE. „Intelectualii români din comunitățile istorice sunt valori ale neamului românesc în integralitatea sa. Creația lor este o creație românească autentică. Ea îmbogățește patrimoniul românesc în egală măsură cu cel al țării de apartenență și al umanității. De aceea, orice contribuție la formarea culturală și dezvoltarea personală a viitoarelor generații de intelectuali români din comunitățile istorice trebuie privită ca o investiție în patrimoniul culturii române în întregimea sa și ca un efort depus pentru dezvoltarea regiunii în ansamblul ei”, a spus ministrul delegat Angel Tîlvăr, în alocuțiunea susținută cu acest prilej. Programul Școlii de vară de la Arcuș pentru tineri liceeni din Basarabia include prelegeri pe teme legate de istoria și identitatea comunităților românești din jurul granițelor, ateliere de tradiții, concerte și proiecții de filme.