SUA vor plăti salariile echipei lui Mihail Saakaşvili şi vor antrena noua forţă de poliţie din Odesa

trupe-nato-sua-afganiztan-afpGuvernul Statelor Unite va plăti salariile membrilor administraţiei din Odesa, iar poliţişti din California vor antrena noua forţă de poliţie din regiunea ucraineană, a anunţat luni guvernatorul din Odesa, fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, relatează Sputnik în pagina electronică.În cursul unei întâlniri cu ambasadorul Statelor Unite în Ucraina, Geoffrey R. Pyatt, „am convenit că poliţişti din California vor antrena noua noastră forţă de poliţie. De asemenea, în cadrul campaniei noastre curente anticorupţie, administraţia SUA a acceptat să ofere fonduri pentru salariile noii echipe Saakaşvili”, a scris Saakaşvili luni pe pagina sa de Facebook.Poliţia ucraineană va fi modernizată total în cadrul unei reforme a autorităţilor ucrainene. Planurile prevăd înfiinţarea Poliţiei de patrulare formate din noi recruţi, care să înlocuiască treptat miliţia coruptă din Ucraina şi poliţia rutieră.Primele unităţi ale Poliţiei de patrulare au apărut în Kiev, iar unităţi similare vor exista şi în Dnepropetrovsk, Harkov, Odesa şi alte oraşe mari.Autorităţile susţin că actuala reformă va oferi Ucrainei o forţă de poliţie bine plătită, la standarde europene.