MS solicită serviciilor de ambulanță alertarea și suplimentarea echipajelor în zilele caniculare

ambulanteMinisterul Sănătății solicită serviciilor de ambulanță alertarea echipajelor și suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creștere, în această perioadă cu temperaturi foarte ridicate. ”Ministerul Sănătății recomandă populației să urmeze sfaturile medicilor și să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11,00 și 18,00. Direcțiile de sănătate publică trebuie să colaboreze cu autoritățile locale pentru amenajarea punctelor de asistență a populației în caz de nevoie. Pentru acest demers, în cadrul primăriilor, al farmaciilor, în dispensare, școli sau centre comerciale pot fi identificate, amenajate și marcate spații cu aer condiționat unde se poate distribui apă populației”, se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES. MS amintește că în perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete, și atrage atenția asupra consumului de alcool, care favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii, și al alimentelor ușor perisabile. ”Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 — 20 de minute. Medicii ne sfătuiesc să consumăm fructe și legume proaspete (pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii) deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă. (…) Este obligatorie evitarea băuturilor cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice. Pe parcursul zilei este bine să facem dușuri călduțe, fără a ne șterge de apă, iar dacă avem aer condiționat, aparatul trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală”, se mai arată în comunicatul MS. În ceea ce privește expunerea la soare, oficialii MS recomandă folosirea unor ținute adecvate — pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise. ”Evitați activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc) și aveți grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități), oferindu-le, în mod regulat, lichide, chiar dacă nu vi le solicită”, precizează sursa citată. Meteorologii au emis, miercuri, avertizare Cod roșu de caniculă, valabilă pe tot parcursul zilei în județele Arad și Bihor, în timp ce în restul țării rămân în vigoare avertizările de Cod galben și Cod portocaliu de disconfort termic. Canicula va persista și se va accentua în regiunile nordice, centrale, sudice și sud-estice, unde este în vigoare o avertizare Cod galben. În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 — 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Codul portocaliu de caniculă persistă în regiunile vestice, nord-vestice și nord-estice.