Român acuzat de fraude bancare, condamnat la zece ani de închisoare în Statele Unite

arestUn român considerat liderul unei grupări infracţionale care a comis fraude bancare de peste cinci milioane de dolari a fost condamnat la zece ani de închisoare în Statele Unite, relatează presa americană.Potrivit site-ului de ştiri NorthJersey.com, Marius V., în vârstă de 32 de ani, cetăţean român, a pledat vinovat acuzaţiilor de fraude bancare şi fals de identitate.Românul şi complicii acestuia au instalat dispozitive ilegale de accesare a datelor bancare la bancomate din statul ameican New Jersey.Gruparea coordonată de român ar fi sustras astfel peste cinci milioane de dolari de la clienţi ai băncilor americane.Judecătorul William J. Martini, de la Tribunalul federal din Newark, a decis condamnarea românului la zece ani de închisoare şi la plata unor despăgubiri de 7,4 milioane de dolari.