Mergea și Tecău, adversari în semifinala de dublu de la Wimbledon

mergea si tecau adversariFlorin Mergea i-a dat replica lui Horia Tecău, colegul său de echipă de Cupa Davis, cel împreună cu care a câștigat pe terenurile complexului All England Lawn Tennis & Croquet Club două trofee de dublu la juniori în 2002 și 2003. La scurt timp după ce Horia termina victorios împreună cu Jean Julien Rojer meciul lor din sferturile de finală, pe terenul 2 începea partida dintre Florin Mergea și Rohan Bopanna și perechea formată de frații Bryan, Bob și Mike fiind liderii clasamentului mondial de specialitate. Era o premieră doar din prisma componenței echipelor, Florin întâlnindu-se deja anul acesta de două ori cu americanii și i-a învins de fiecare dată, la Melbourne și la Dubai. Mergea și Bopanna au câștigat, finalmente, cu scorul de 5-7, 6-4, 7-6 (9), 7-6 (5), după două ore și 40 de minute și vor juca în semifinală contra lui Horia Tecău șiJean Julien Rojer, astfel încât în finala competiției vom avea cu siguranță un tenismen român. O performanță remarcabilă pentru tenisul masculin într-o perioadă în care toate reflectoarele sunt ațintite asupra performanțelor, mai numeroase, ale fetelor.