Ponta: Nu se măresc salariile demnitarilor decât odată cu cele ale tuturor bugetarilor

victor-ponta-ghimpele1Premierul Victor Ponta a declarat joi seară la B1TV că nu a fost de acord cu adoptarea ordonanței privind majorarea salariilor demnitarilor și că, în urma precizărilor făcute la același post tv de șeful Cancelariei Prezidențiale, Dan Mihalache, a decis ca în următoarea ședință de guvern să amâne intrarea în vigoare a actului normativ. „Eu nu am fost de acord cu ea (ordonanța privind creșterea salariilor demnitarilor-n.r.). Ieri am ajuns în București și n-am fost de acord. Am spus că, într-adevăr, demnitarii trebuie să fie bine plătiți dar odată cu legea salarizării, când mărim salariile la toată lumea. I-am spus domnului Oprea și colegilor mei, doamna Plumb și domnul Teodorovici. Mi-au spus că este o discuție foarte clară cu președintele Iohannis și, mă rog, n-am vrut să creez impresia că, cumva, am ceva cu ceea ce s-a discutat între domnul președinte Iohannis și domnul Oprea, în absența mea. Acum am aflat de la șeful Cancelariei că domnul Iohannis nu știe nimic și nu are nicio treabă cu chestia asta și atunci revin la decizia mea și miercuri vom adopta o altă decizie : nu se măresc salariile la miniștrii și la președinte decât odată cu salariile tuturor bugetarilor”, a afirmat Victor Ponta. Întrebat ce au discutat premierul interimar Gabriel Oprea și președintele Klaus Iohannis pe această temă Ponta a arătat că cei doi au decis să adopte majorarea salariilor demnitarilor în absența sa. „Eu am înțeles că au discutat să adopte această ordonanță în absența mea, pentru că eu nu am condus ieri ședința de guvern. Nu aveam încă decretul publicat astăzi. Deși am zis: „După părerea mea ar trebui făcut odată cu celelalte”, am respectat cum așa era normal o discuție între prim ministrul interimar și președinte. Dacă domnul Mihalache spune acum că eu am fost dezinformat și că de fapt dl. Iohannis habar n-are și n-are nicio treabă cu chestia asta, atunci cred că decizia corectă și de bun simț este să mărim salariile demnitarilor o dată cu celelalte salarii din sistemul bugetar. (…) Jocurile astea de doi bani, în care faci ceva și dai vina pe altcineva, nu mai sunt dispus să le înghit”, a mai precizat Victor Ponta. Premierul interimar Gabriel Oprea a anunțat miercuri că Guvernul a adoptat o ordonață prin care indemnizațiile lunare pentru cele mai înalte funcții de demnitate publică din România se vor majora începând cu luna august a acestui an. „Concret este vorba despre președintele României, prim-ministrul și miniștrii, președinții celor două Camere ale Parlamentului, directorii SRI, SIE, SPP, STS. În total sunt 48 de funcții vizate de această ordonanță”, a afirmat Oprea. În opina sa, creșterile salariale anunțate sunt conforme cu „statutul actual al României”. „Îmi asum atât corectitudinea, cât și oportunitatea acestei măsuri. Consider că salarizarea din sistemul public nu este un act populist, ci o exigență în conformitate cu statutul actual al României. Nu ne putem preface că este normal ca un președinte de țară europeană să primească la final de lună aproximativ 1.500 de euro. (…) Această anomalie trebuie să ia sfârșit”, a susținut Oprea. Totodată, acesta a anunțat că, prin noul proiect de lege al salarizării bugetarilor pregătit de Ministerul Muncii, toate salariile din sistemul public vor crește până la sfârșitul anului. „Vreau să fac cunoscut în mod oficial că până la sfârșitul acestui an vom avea creșteri de salarii în tot sistemul public — e un proiect pregătit de Ministerul Muncii, care în cel mai scurt timp va deveni lege, astfel încât fiecare angajat la stat să primească un salariu corect în raport cu munca și responsabilitățile sale”, a spus Gabriel Oprea. La rândul său, președintele Klaus Iohannis aprecia tot miercuri că intenția Executivului de a crește salariile miniștrilor este ”înțeleaptă și cu bătaie lungă” și ea se poate încadra la categoria ”prevenirea corupției”. ”Am înțeles că există o intenție a Guvernului de a crește salariile miniștrilor. Mi se pare o intenție înțeleaptă și cu bătaie lungă. Eu cred că putem să încadrăm această intenție la categoria prevenirea corupției. Până la urmă este un lucru destul de evident că remunerația unui demnitar trebuie să reflecte într-o măsură rezonabilă poziția în stat”, a declarat șeful statului.