Tunisia face „tot posibilul” pentru a proteja „instituțiile britanice” după ce Londra a recomandat evitarea ei

Habib EssidPremierul tunisian Habib Essid a dat asigurări că țara sa face „tot posibilul” pentru a proteja „instituțiile britanice”, în prima reacție oficială de la Tunis după ce Londra le-a recomandat cetățenilor săi să părăsească Tunisia, transmite AFP. ‘Mâine dimineață îl vom contacta telefonic pe prim-ministrul britanic (David Cameron) pentru a-i spune că facem tot posibilul pentru a proteja toate instituțiile britanice și pe cele ale altor state, aceasta este datoria noastră’, a declarat premierul Essid, în noapte de joi spre vineri, într-o ședință a parlamentului. La aproape două săptămâni de la atentatul de la Port El Kantaoui, în care și-au pierdut viața 38 de turiști, dintre care 30 de britanici, diplomația de la Londra a recomandat evitarea oricărei călătorii nenecesare în Tunisia, apreciind că ‘un nou atac terorist este foarte probabil’. Foreign Office a indicat că nu crede că ‘măsurile instituite (de guvernul tunisian) sunt suficiente pentru a proteja în prezent turiștii britanici’. Potrivit lui Habib Essid, Marea Britanie ‘este liberă să ia deciziile pe care le dorește, este suverană. Dar și noi suntem suverani și avem o poziție de luat’, a adăugat premierul tunisian. ‘Suntem pregătiți pentru repatrierea în cele mai bune condiții a tuturor cetățenilor britanici și să-i protejăm pe cei care vor să rămână’ în Tunisia, a dat asigurări oficialul. Tunisia a decretat pe 4 iulie starea de urgență pentru 30 de zile, pe fondul temerilor legate de noi atentate.