Ample manevre ale armatei ruse în centrul Rusiei și în Crimeea

rusi_crimeeaArmata rusă a anunțat joi că a început ample manevre implicând forțe aeropurtate și rachete în centrul Rusiei, după ce a încheiat importante exerciții militare în Crimeea, peninsulă anexată la teritoriul rus în 2014. ‘Peste 2.000 de parașutiști vor participa la exercițiile forțelor aeropurtate’, lansate joi în regiunile Riazan și Pskov (centru), a indicat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de AFP. La aceste manevre, prevăzute să dureze două zile, vor participa de asemenea 20 de avioane Iliușin-76, a precizat colonelul Igor Klimov, purtător de cuvânt al forțelor aeriene ruse, potrivit RIA Novosti. În paralel, aproximativ 10 regimente de rachete au început manevre în centrul și vestul țării. În același timp, forțele aeriene ruse și-au încheiat joi exercițiile desfășurate în Crimeea și care au implicat mai multe avioane și elicoptere. Manevrele din peninsula alipită în martie 2014 la Rusia au avut ca obiectiv detectarea de ținte terestre și interceptarea de avioane inamice. De la începutul acestui an, armata rusă a procedat la mai multe manevre în Crimeea, teritoriu ce găzduiește o importantă bază navală rusă.