Marius Minea, noul co-președinte al TNL Iași

 

mineaÎn urma ședinței Biroului Permanent Național al Tineretul Național Liberal (TNL) România,  Marius Minea a fost validat în funcția de co-președinte al TNL Iași, acesta preluând prerogativele domnului deputat Costel ALEXE, co-președinte TNL România. Potrivit PNL Iași, noul co-președinte al TNL Iași  are o experiență de peste zece ani în activitatea politică de tineret, organizând proiecte dedicate tuturor tinerilor care își doresc să construiască un nou mod de a face politică în societatea românească. Marius Minea este chimist de profesie, fiind absolvent al Facultății de Chimie din cadrul Universității ”Alexandru Iaon Cuza” Iași, precum și al unui master în același domeniu. În prezent, Marius Minea lucrează în domeniul privat, în domeniul său de expertiză. Prin prisma noii poziții de conducere, Marius Minea își propune să dezvolte, alături de întreaga echipă TNL Iași, un nou program politic destinat tinerilor care își doresc o carieră în administrația publică. ”Preluarea mandatului de co-președinte al TNL Iași reprezintă rezultatul unei munci dedicate tinerilor care își pun speranța într-o nouă Românie. O nouă Românie care oferă oportunități de dezvoltare personală și profesională tuturor tinerilor, indiferent de mediul din care fac parte sau de posibilitățile pe care aceștia le au. Tinerii români sunt respectați dincolo de granițe, iar munca lor este valorificată de străini, însă noi trebuie să ne orientăm proiectele în așa manieră încât să le oferim o șansă aici, în țara unde s-au născut. Ducerea mai departe a acestui mandat mă onorează, însă mă și responsabilizează în fața unui an electoral extrem de important. Iașul este un oraș care are tineri valoroși, ce fac performanță în sport, educație sau cultură, iar noi trebuie să garantăm că noul program de guvernare locală va include politici și programe pentru tineri.  Alături de ceilalți colegi ai mei, avem încrederea că tinerii vor continua reforma politică începută pe 16 noiembrie 2014.” a declarat noul co-președinte al TNL Iași. (E.M.)