Adi Cristi
Adi Cristi

CANICULA POPORULUI ROMÂN

 

Adi Cristi

Adi Cristi

Caniculă cât cupirnde. Țara arde  în profunzime. Nu mai vorbim despre o zi sau două de temperaturi peste 35 de grade. ”Seceta a ucis orice boare de vânt./Soarele s-a topit și a curs pe pământ” – ne provoacă și astăzi Nicolae Labiș, încercând astfel să ne salveze amintirile de la o iminentă ofilire. ”Așa ceva nu ni s-a mai întâmplat până acum” – devine o exclamație din catregoria celor pe care în vechiul regim politic le folosea când era pus în situația de a evalua eforturile, producțiile de dimensiunea recordurilor mondiale. În fiecare an clasa muncitoare, alături de țărănimea colectivistă,  reușeau să obțină producții record. În fiecare an tot mai mari, în fiecare an recordurile erau depășite într-un ritm amețitor, fără ca să ne dăm seama că, într-un asemenea avânt de dezvoltare, ar fi trebuit să-i întrecem de mult pe americani. Dacă în trecutul nu chiar atât de îndepărtat toată această hărmălaie era produsul finit al unei propragande atent studiate, măsurabile în reacțiile imediate ale unui popor îndobitocit, astăzi, factorul obiectiv al evoluției climei, în țara celor patru anotimpuri, nu ne permite să invinovățim regimul politic, pentru ceea ce nu i se poate reproșa  la modul direct, vinovăția de a da peste cap căldura Soarelui, într-un exces canicular.

Nu mai contează pentru cetățeanul de rând de ce Soarele a devenit așa de nervos, așa de ferbninte în spațiul mioritic, așa cum a fost el dintodeauna în spațiul saharian. Această mutare de accente caniculare din Nordul Africii înspre ”potcoava carpatină” ne dă fiori de neputință. Atunci când am conștientizat că Nicolae Ceaușescu este cauza deprecierii vieții noastre de zi cu zi, după aproape 25 de ani de rezistență prin pasivitate, atunci când s-a ivit momentul propice, atunci românul și-a scos mămăliga din traistă, făcând-o să explodeze, astfel încât eliberarea, descătușarea, recuperarea avuției noastre să fie posibilă, ca un gest firesc, de o normalitate dezarmantă, chiar dacă acest episod s-a consumat în termenii unei adevărate revoluții, cu victime omenești.

Cu canicula stăm mai prost, atâta timp cât reacțiile noastre nu sunt decât din categoria reacțiilor defensive, de apărare, de diminuare a efectelor pe care căldura excesivă le poate avea asupra confortului nostru, mergându-se chiar până la deznodăminte tragice.  Dacă lupta cu canicula nu poate fi câștigată de om, decât prin strategii de genul să evităm dușamnul, fără a-l hărțui, zbaterea noastră a reușit să pună în valoare o serie de minusuri care, de această dată, ne aparțin cu prisosință. Trebuie doar să constatăm că lupta cu canicula poate fi și câștigată în momentul în care am reușit să ne construim acele refugii în care canicula nu mai are cum să pătrundă. Astfel, o zi caniculară petrecută la mall, de exemplu, este o zi normală din viața fiecăruia. Așa cum o zi caniculară petrecută într-un spital devine o zi terorizantă pentru cel și așa suferind.

Lupta cu canicula, de această dată, poate fi câștigată prin evitare, oferind cetățeanului alternative. Spațiu de recreere amenajat în parcuri, unde vegetația să fie din abundență, spații ventilate, precum și o serie de reguli pe care cetățeanul va trebui să le respecte, privind comportamentul său într-o zi caniculară, sunt tot atâtea șanse de a ieși cu bine și din acest tip de calamitate naturală, ce se adugă, cutremurelor, viiturilor, tornadelor, uraganelor etc. Mai mult nu se poate da, mai mult nu se poate obține. Minusurile pe care le putem  corecta țin de ineficienta, slaba sau chiar inexistenta  implicarea a comunității (prin aleșii acesteia)  în asigurare acestor alternative, care nu duc la combaterea caniculei, ci doar a efectelor acesteia, ce pot fi tragice pentru semenii noștri, în condiții de maximă nepăsare. Există și o lege privind comportamentul autorităților în astfel de momente, lege pe care nimeni nu se prea înghesuie să o aplice. Corturi de prim ajutor, apă la discreția celor afectați de căldură, program redus de muncă etc.

Pagubele colaterale ale acestor zile prelungite de temperaturi de peste 35 de grade (ajungându-se chiar și la 40 de grade la umbră), țin deja de minusuri majore în performanțele economiei, în primul rând. A mai trecut o zi fierbinte, în care Soarele nu ne-a mai fost prieten bun. ”Ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur!”