PKK să se retragă din regiune pentru a nu pune în pericol civilii

pkkRebelii din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) trebuie să se retragă din Kurdistanul irakian pentru ca raidurile aviației turce asupra pozițiilor lor să nu producă victime civile, a afirmat sâmbătă președinția regiunii autonome irakiene, potrivit unui comunicat citat de AFP. ‘PKK trebuie să-și îndepărteze câmpul de luptă de regiunea Kurdistanului irakian pentru ca civilii să nu devină victime ale acestui război’, a indicat biroul președintelui Masud Barzani. Începând din 24 iulie, avioane F-16 ale Turciei vizează poziții ale PKK în Irak și ale Statului islamic în Siria, în cadrul ‘războiului contra terorismului’ declarat de președintele Recep Tayyip Erdogan după atentatul din 20 iulie de la Suruç, soldat cu 32 de morți. În același comunicat, Barzani cere PKK și guvernului turc să restabilească dialogul de pace, în condițiile în care armistițiul din 2013 a fost încălcat prin recentele violențe. Partidul Democratic din Kurdistan (PDK) al lui Barzani s-a aflat întotdeauna în dezacord cu PKK, chiar dacă i-a autorizat pe luptătorii acestuia să-și stabilească tabere în zona muntoasă a regiunii. ‘Președinția Kurdistanului cere în mod clar ca PKK să-și mențină pozițiile militare în afara regiunii, pentru a nu oferi guvernului turc un pretext pentru a-și justifica loviturile împotriva civililor’, a declarat pentru AFP Kifah Mahmoud, consilier al președintelui Barzani. ‘Turcia nu va bombarda civili dacă PKK nu mai are baze în regiune (Kurdistan)’, a susținut consilierul kurd.