Ecuador: Președintele Rafael Correa a decretat stare de urgență pe fondul intensificării activității seismice a vulcanului Cotopaxi

Rafael CorreaPreședintele ecuadorian Rafael Correa a decretat sâmbătă ‘stare de urgență’ ca urmare a intensificării activității vulcanului Cotopaxi, aflat în apropiere de capitala Quito și considerat unul dintre cei mai periculoși din lume, relatează Reuters și DPA. Numeroase localități, situate în apropierea vulcanului, au fost evacuate preventiv în eventualitatea producerii unei erupții. Situat la 45 de km sud de capitala Quito, în zona de centru a țării, vulcanul cu o altitudine de 5.897 metri a fost zguduit vineri de numeroase explozii, degajând un nor de cenușă semnificativ cu o înălțime de aproximativ 8 km. Sâmbătă, vulcanul a generat un alt nor de cenușă cu o înălțime de 5 km deasupra craterului, fiind aruncate fragmente solide și incandescente care ar putea provoca avalanșe. ‘Patru sute de persoane au fost evacuate preventiv’ din zone aflate în apropierea vulcanului, provinciile Cotopaxi și Pichincha, a declarat președintele ecuadorian Rafael Correa în cadrul intervenției săptămânale în mass media ecuadoriană, scrie AFP. Președintele Correa a decretat ‘stare de urgență’ care permite utilizarea tuturor resurselor pentru a răspunde unei eventuale situații de urgență. Aceasta este o măsură preventivă care se instituie și pentru a evita zvonurile lansate anterior pe rețeaua Twitter care au generat panică în rândul locuitorilor, se mai precizează în textul decretului, scrie AFP. Starea de urgență este decretată pentru o perioadă de maximum 60 de zile, potrivit Reuters. Președintele ecuadorian l-a însărcinat pe ministrul securității naționale Cesar Navas să coordoneze toate măsurile care se impun, făcând totodată apel la calm și precizând că ministrul Navas va comunica populației informațiile despre activitatea vulcanului. Potrivit Programului seismic global al Institutului Smithsonian din SUA, cea mai recentă erupție a vulcanului Cotopaxi a fost în 1940, scrie Reuters.