Prima ediție a Festivalului „Theaterstock International Bacău”, lăudată de actori și de public

08170849845487145Spectacolele ‘Faust III’, având ca producător compania ‘Antagon Theater AKTion’ din Germania și ‘Pedaleando hacia el cielo’ realizat duminică noaptea de trupa belgiană ,,Theater Tol” în cadrul secțiunii ‘Street Art Performance’ au încheiat prima ediție a Festivalului ‘Theaterstock International Bacău 2015’ organizat în perioada 1 – 16 august de Teatrul Municipal Bacovia în parteneriat cu autoritățile locale și firme. venimentul, dedicat artelor spectacolului, dar și manifestărilor de tip urban-art, a propus în 23 de spații de manifestare artistică peste 300 de ore de spectacol în 138 de producții de teatru, dar și 16 concerte de rock, fado, flamenco și patru spectacole de teatru — dans. Festivalul a reunit aproximativ 1.000 de artiști reprezentând 94 de companii invitate din Franța, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Ungaria, Serbia, Israel, Portugalia, Belgia, Olanda, Republica Moldova și Romania.
Din țară au fost prezente cu producții reprezentative Teatrul Național București, Teatrul Național Cluj, Teatrul Național Timișoara, Teatrul German de Stat, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Elisabeta, precum și 54 de trupe de teatru independent. Din străinătate au prezentat spectacole Compagnie Off, Les Commandos Percu, Deabru Beltzak, Concha Jareno, Compagnie Bilbobasso, Theater Tol, Amanitas Fire Theater, DivadloTeatr, V.O.S.A, Il Posto, Antagon Theater Aktion, Cie Karnavires, Grotest Maru, De factor, Long Vehicle Circus, Barcelona Gypsy Kletzmer Orchestra.
‘Am gândit festivalul orientat cu predilecție către public, a cărui temă-umbrelă de anul acesta a fost „We are one”, în ideea în care, cred cu tărie, că toți, indiferent de zona artistică din care provenim sau în care activăm, slujim frumosul și suntem, în ultimă instanță, modelatori de suflete. Am dorit un spațiu al întâlnirii artistice și al exprimării libere, un spațiu care valorizează calitatea indiferent de zonă, un spațiu care reunește zona teatrală de stat, cu segmentul independent și inițiativa privată, cu arta stradală și muzica, plasate ca discurs artistic în zona de investigație și inovare din domeniu’, a declarat, pentru AGERPRES, Anca Sigărtău, directorul Teatrului Bacovia din Bacău. Președintele UNITER Ion Caramitru a subliniat pentru AGERPRES faptul că ,,a fost ceva neașteptat, deci cu atât mai remarcabil ce s-a petrecut timp de două săptămâni, record din câte știu, pentru o manifestare dedicată teatrului și artelor vizuale’. ‘Programul acestui festival m-a uluit prin rapiditatea în care a fost dus de la intenție la faptă. M-a uluit prin varietatea, dar mai ales pentru calitatea spectacolelor selecționate. Teatrul Național București a fost solicitat să vină cu spectacolul ,,Furtuna” de Shakespeare. Părea o propunere improbabilă de realizat. Noi, în afară de sediu, jucasem spectacolul doar la Budapesta. Așa că am ezitat mult să venim, dat fiind efortul financiar pe care îl presupunea deplasarea unui spectacol la care sunt implicate mai mult de o sută de persoane, actori și tehnicieni, erau necesare deplasări de decoruri și instalații. Ni s-a spus că nu vor fi probleme și uite că nu au fost. Ba mai mult au fost prezenți în sală mai bine de 1.800 de spectatori plătitori, iar acest fapt mă face gelos. De nu știu unde, iată Bacău dovedește că devine un centru cultural puternic. Cred că se impune o reverență Ancăi Sigartău, oamenilor care au ajutat-o în acest demers ce părea improbabil, dar se impune și o reverență autorităților care au susținut cu o viteză probabil nemaiatinsă în România un demers pe o durată foarte mare și atât de bogat în evenimente. Am simțit entuziasm nu numai în săli, dar și pe străzi, centrul devenind un pietonal al spectacolului oferit de artiști și spectatori. La Bacău era o foame de evenimente de calitate. Iar sub steaua Ancăi Sigartău s-a făcut vizibilă și a și fost astâmpărată” , a mai spus Ion Caramitru, care a subliniat că UNITER se va implica activ în ediția viitoare. ‘Nu aș mai fi plecat, nu m-aș mai duce de la acest festival. Mă încearcă un profund sentiment de invidie. Sunt invidioasă pentru ce s-a întâmplat în Bacău. Practic, în acest oraș s-a coagulat un eveniment care va rămâne în mințile oamenilor. De acest festival aveau nevoie oamenii, spectatorii de toate vârstele. S-a dovedit, iată, e nevoie de teatru ca de apă, ca de aer. Ce am vazut și am trăit în Bacău m-a revigorat, m-a recreat ca artist și mă bucur ca am putut să las o dâră în sufletul și memoria oamenilor de aici”, a subliniat actrița Maia Morgenstern pentru AGERPRES. La rândul său, Carmen Mihalache, critic de teatru, a precizat că Theaterstock, ‘prin amploare și diversitate de genuri a fost ca o masă îmbelșugată, ca un banchet, în sensul spiritual al cuvântului, din care fiecare și-a putut lua ceea ce-l interesează, ceea ce știe că-i pe gustul său, că-i place”. Regizorul Puiu Șerban a spus că a fost ‘foarte fericit” când a văzut o sală de 1.800 de locuri plină seară de seară. ‘A fost extraordinar, dacă ne gândim că acești oameni au plătit biletul, care nu a fost deloc ieftin. Nu ni s-a mai întâmplat.. Un cuvânt de stimă și pentru cei din culisele unui asemenea festival, despre munca din spatele fiecărui spectacol, de la cea a electricianului până la director, voluntari, de la cazare, la masă și coordonare. Ce înseamnă asta? Înseamnă să iubești teatrul, să respecți spectatorul”, a mai afirmat Puiu Șerban. Actrița, regizoarea și scriitoarea Lia Bugnar s-a arătat convinsă că ‘,dacă toată lumea teatrului se întreba ce să caute în august în vacanță la Bacău cu spectacole grele, de acum toți vor dori și vor munci să fie invitați la Bacău. Aici s-a produs o minune în doar două luni. Deci merită să părtaș, să vezi minunea’. Anca Sigărtău, inițiatoarea acestui inedit festival, alături de Dragoș Pandele, speră ca Teatherstock ‘să intre în conștiința publică nu doar ca un eveniment dedicat teatrului convențional, ci unul pluri, inter și transdisciplinar, care reunește în programul său, alături de unele dintre cele mai importante repere ale teatrului românesc, producții ale celor mai mari companii internaționale de artele spectacolului, spectacole de artă stradală, spectacole — lectură, concerte, workshop-uri, conferințe, lansări de carte și o bursă de spectacole”. Pentru atingerea acestui obiectiv, ediția viitoare a „Theaterstock International Arts Festival Bacău” va continua să fie concepută pe zece secțiuni, dedicate tuturor sectoarelor din domeniul artelor spectacolului, producții teatrele naționale și internaționale, cât și spectacole independente, atât propunerilor clasice cât și celor de avangardă. ‘Îmi doresc, visez, dar uite că visurile pot deveni realitate, ca acest festival să fie o adevărată Bursă a spectacolelor românești și, de ce nu, europene. Cred în misiunea formatoare a actului artistic în general și a teatrului în particular, cred că, într-o societate aflată în continuă dinamică și cu un sistem al valorilor zdruncinat, cultura este cea care face diferența. Cred în puterea civilizatoare a artei, indiferent de forma ei de exprimare și cred că teatrul este punct de plecare și de permanentă raportare pentru orice comunitate”, a mai afirmat Anca Sigărtău pentru AGERPRES. Ea a spus că Ministerul Culturii a alocat 100.000 de lei din fondul de rezervă al instituției pentru acest festival. Bugetul festivalului a fost de aproximativ 3 milioane de lei, dintre care 1,8 milioane de lei au constituit finanțarea asigurată de Consiliul municipal, iar 1,2 milioane de lei provin din încasări la spectacole.