‘The Story of Kullervo’, prima nuvelă a lui Tolkien, va fi publicată joi în Marea Britanie

kullervo-1-820x300‘The Story of Kulervo’, primul text în proză al autorului ‘Stăpânului inelelor’, John Ronald Reuel Tolkien – o nuvelă neterminată care anunță cele mai cunoscute creații ale sale – va fi lansată joi în Marea Britanie, fiind tipărită de editura HarperCollins, relatează AFP. Scrisă în 1914-1915, când Tolkien (1892-1973) era student la prestigioasa Universitate Oxford, nuvela ‘The Story of Kullervo’ se inspiră din destinul tragic al personajului de legendă finlandez cu același nume, relatează miercuri AFP. Pasionat din tinerețe de limbile vechi, tânărul Tolkien a fost interesat îndeosebi de o culegere de povestiri finlandeze, Kalevala, în care apare povestea lui Kullervo. Cu acest text, ‘este prima oară că J.R.R. Tolkien, poet până atunci, începe să scrie proză’, a declarat AFP Vincent Ferre, profesor de literatură comparată la Universitatea Paris-Est. ‘Se poate spune că Tolkien exersează încă game’, apreciază specialistul în autorul englez, care vede în textul publicat la HarperCollins ‘un exercițiu de stil de tinerețe’. ‘În cele din urmă a lăsat nuvela neterminată pentru a trece la scrierea unor texte mai personale și originale’, adaugă Ferre. ‘The Story of Kullervo’ a apărut deja în 2010 în publicația academică ‘Tolkien Studies’, sub îngrijirea profesorului universitar Verlyn Flieger. Aceasta l-a copiat din manuscrisul scris cu creionul de Tolkien și păstrat în biblioteca Bodleian din Oxford. ‘Am considerat că merită o audiență mai largă decât abonații unei publicații academice, așa că am contactat din nou Tolkien Estate, propunându-le să îl publice’, a spus AFP Verlyn Flieger. După ce a obținut acordul moștenitorilor lui Tolkien, ea a colaborat cu Harper Collins, care editează opera scriitorului britanic, rezultatul fiind textul ce va apărea pe piață joi, însoțit de note ale autorului. Este ‘prima sa operă mitică în proză și, prin urmare, anunță tot ce avea să urmeze. Este totodată și cea mai întunecată creație a sa, care prefigurează cele mai tenebroase aspecte ale lumii sale inventate’, adaugă Flieger. În ultimii ani au fost publicate și alte texte rămase în manuscris ale lui Tolkien, printre care ‘The Children of Hurin’ (2007), ‘The Legend of Sigurd and Gudrun’ (2009) și ‘The Fall of Arthur’ (2013). Potrivit lui Verlyn Flieger, la biblioteca Bodleian ar exista încă multe manuscrise ale lui Tolkien, îndeosebi ‘conferințele și notele sale de lectură, precum și scrieri mai scurte’. ‘Există fără îndoială sute de pagini ale lui Tolkien, necunoscute marelui public, mai ales în privința limbilor sale inventate’, confirmă Ferre, care se îndoiește totuși că ar fi adevărate creații literare. ‘The Story of Kulervo’ urmează să fie lansată în 27 octombrie și în Statele Unite, încheie AFP.