Poroșenko exclude escaladarea situației în Ucraina din direcția Transnistriei

petro-porosenko-653x367Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a exclus marți eventualitatea escaladării situației în Ucraina din direcția Transnistriei, subliniind că, în zona segmentului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, Kievul dispune de suficiente forțe pentru a face față unor posibile provocări, relatează, în pagina sa electronică, publicația ucraineană Segodnia. ‘Nu văd posibilitatea unei escaladări a situației dinspre Transnistria… Ce anume îmi dă această încredere? Lipsa unei frontiere comune a Transnistriei cu Rusia’, a explicat Poroșenko, într-o conferință de presă, susținută la Odesa (sud). În zona segmentului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, Ucraina are destule forțe, în special, aici sunt amplasate unități ale Gărzii Naționale, a menționat președintele ucrainean. ‘Nu pot exprima aceeași încredere, din păcate, în ceea ce privește zonele ocupate ale regiunilor Donețk și Lugansk’, a adăugat Poroșenko, estimând că escaladarea tensiunilor în estul Ucrainei poate fi stopată numai prin acțiunea concertată a comunității internaționale. Guvernul Republicii Moldova ar trebui să se grăbească cu reformele, țara se află în pragul prăpastiei și ar putea deveni un nou punct fierbinte, avertizase recent secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, într-un editorial publicat în paginile ziarului american The New York Times.