Ponta: Estimările INS indică faptul că în următoarele trei luni prețurile vor fi stabile

victor-ponta-ghimpele1Premierul Victor Ponta afirmă că estimările INS indică faptul că în următoarele trei luni prețurile se vor păstra stabile, existând o tendință de creștere a activității și a numărului de salariați din domeniul comerțului cu amănuntul. „Din nou ‘it’s about the economy!’. Potrivit INS, percepția managerilor indică o tendință de creștere a activității și a numărului de salariați din domeniul comerțului cu amănuntul, dar și o evoluție economică pozitivă pentru construcții, industrie prelucrătoare și servicii. În ceea ce privește prețurile, estimările arată că vom avea parte de stabilitate în următoarele trei luni!”, a scris premierul vineri pe Facebook.