Gabi Iancu, împrumutat în Turcia

gabi iancuSteaua s-a pus pe făcut economii. Mirel Rădoi a adus clubul în pragul insolvenței prin ratarea calificii în Europa, iar acum încearcă să-l ajute cât poate pe nașul său, Gigi Becali. Finul l-a mai scăpat pe Becali de plata unui salariu important. Sub pretextul că a vociferat la antrenamente, Rădoi l-a făcut colet și l-a trimis pe Gabi Iancu (21 de ani) după Ionuț Neagu, împrumut la Karabukspor, în liga secundă din Turcia. ”Mi-a spus Mirel că Iancu nu știu ce a vociferat la antrenamente și l-a trimis să se pregătească separat”, a dezvăluit Gigi Becali motivul pentru care Rădoi l-a exclus pe Iancu din lot înaintea meciului de duminică seară cu Viitorul, 1-0. Gigi Becali i-a semnat sentința lui Iancu încă de la meciul retur cu Trencin, din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. ”O să zboare de la Steaua. Pe omul care munceşte îl vezi, am zis eu vreodată că am încredere în Iancu? Am vorbit să-l dau. Fotbalistul se vede, e nevoie de muncă multă”, a afirmat răspicat patronul FCSB.