Aurescu: Iordania, o oază de stabilitate și un model pentru statele din Orientul Mijlociu

aurescuIordania este o oază de stabilitate în contextul „extrem de complicat” din Orientul Mijlociu, dar și un model pentru statele din regiune în ceea ce privește promovarea păcii, securității și stabilității, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.”În tot acest context extrem de complicat Iordania este oază de stabilitate, este factor extrem de important în regiune pentru promovarea păcii și securității în Orientul Mijlociu. În egală măsură, Iordania e un exemplu deosebit pentru modul în care o țară reușește să contribuie la stabilitatea regională, să se transforme în același timp într-un (…) model pentru statele din regiune. Am transmis întreaga apreciere a României pentru aceste eforturi ale Iordaniei atât pe plan intern cât și în regiune, pentru modul în care luptă împotriva amenințărilor teroriste, pentru promovarea păcii, pentru toleranță, moderație, înțelegerea între culturi și religii diferite”, a afirmat Aurescu, în cadrul declarațiilor de presă comune cu omologul său iordanian, Nasser Judeh.Șeful diplomației române a precizat că cele două state au foarte multe interese comune în plan politic și de securitate și a exprimat solidaritatea României pentru eforturile Iordaniei de combatere a terorismului, de gestionare a situației umanitare generate de fluxul de refugiați sirieni. „Sunt 1,9 milioane de cetățeni sirieni pe teritoriul Iordaniei, dintre care 600.000 au statului formal de refugiați”, a menționat ministrul român.El s-a referit și la cooperarea economică dintre cele două țări, arătând că schimburile comerciale sunt în creștere și au fost identificate noi domenii cu potențial.”Avem un nivel excelent de cooperare la nivel politic și schimburi comerciale în creștere — peste 330 milioane dolari anul trecut — dar trebuie să facem mai mult. Am găsit o serie de domenii în care, în mod foarte concret, putem să mergem mai departe cu cooperarea noastră: sănătate, IT&C, turism, energie, afaceri interne, educație, dezvoltare, medicină, inclusiv medicină de urgență. Am decis împreună să punem în funcțiune o comisie mixtă bilaterală care să stimuleze permanent acest proces”, a spus Bogdan Aurescu.Potrivit oficialului român, cele două părți au convenit asupra importanței organizării „cât mai curând posibil”, cu ocazia unei vizite la nivel înalt, a unui forum economic la care să participe oamenii de afaceri din domeniile de interes pentru cele două state. În context, el a menționat domeniul agriculturii ca unul în care între București și Amman există deja o cooperare consolidată, România fiind principalul exportator de grâu în Iordania.