RĂZBOI ÎN TOATĂ REGULA

Adi Cristi

DNA a reînceput spectacolul public, cel puțin în zona în care politicienii ”își fac veacul”. Procurorii, poate mai ponderați în excese de zel și mult mai atenți la imaginea Justiției pândită pe la colțuri”, propun noi și noi dosare dintre cele pe care mass media le așteaptă să umple cazurile grele, cu prejudicii estimate la sute de milioane de euro.

În pole position așteaptă Victor Ponta și Liviu Dragnea să fie eliberați din lanțurile suspiciunii, cel puțin.

Traian Băsescu începe să devină o cunoștință apropiată a portarului instituției de forță, îmbunătățită de el să fie mult mai obraznică atunci când trebuie anchetat un om politic pentru fapte bănuite a fi de corupție, printr-o formulă ajunsă mult mai ambiguă și mai lejeră, să nu necesite nici un fel de demonstrație sau dacă aceasta se face, ea să aibă loc, dacă se poate, post factum.

Traian Băsescu se pregătește să-și facă debutul la ”Beciul Domnesc”, credem noi, cu aceeași cutezanță prestată de Elena Udrea (dovedită deja a fi nu numai o luptătoare, dar și un bărbat de câteva zeci de ori mai bărbată decât cei care fug ca potârnichile de procurori), chiar dacă în intimitatea lor știu că sunt vinovați, știu că au furat, știu că au gestionat greșit banul public.

Eu cred că, deocamdată, pentru un mandat de președinte, ar fi suficienți doi ani, după care să urmeze o examinare la fel de serioasă ca și  în cazul alegerilor la termen. Președintele are nevoie de ”o talpă” atunci când trebuie, atunci când se simte că a luat-o hăis! Are nevoie de o consultare publică  nu pentru a mai lua temperatura gesturilor politice, cât mai ales pentru a ști în ce parte o ia țara, în ce direcție merg guvernanții și cât de atenți sunt politicienii la menirea acestui popor, mai tânăr decât celelalte popoare ale lumii, mai dinamic, mai provocator și foarte priceput în a gestiona conflictele și situațiile limită.

Suntem încă foarte aproape de momentul 1989. Memoria noastră mai păstrează nebunia comunismului, ravagiile acestui regim politic și, mai ales, cât de rău a putut să facă omul oamenilor, fără a se sinchisii că și el este om și el ar putea să simtă durerea pe care o provoacă.

Din Nordul Africii, dar și din Orientul Mijlociu a început ”marea migrație” înspre Europa. Klaus Iohannis, dar și Victor Ponta, chiar dacă cred că țara noastră este ferită de fenomenul migraționist din motive serioase de sărăcie, trebuie să exerseze reprezentația: ”suntem pregătiți să primim valul acesta în față, dacă va fi să fie”. Țările direct afectate de invazia sufletelor, cărora li s-a dat gustul libertății, sunt cele în care ”duduie în Europa”, sunt cele în care industria nu-i un ”morman de fiare vechi”. Chiar dacă, unele țări europene sunt folosite de ultimul val de eliberați de sub regimurile dictatoriale, ca țări de tranzit, România nici în această categorie nu este amenințată, atâta timp cât, dinspre direcția din care ne vin valurile de egipteni, tunisieni, libieni și sirieni, de exemplu, doar înspre Rusia ar fi o cale de trecut prin |România, dacă cineva ar trăi pe viu această inconștiență.

Oricum, ne liniștesc autoritățile, noi suntem pregătiți pentru ceea ce este mai rău, dacă e vorba și de bani, de fonduri europene, date acelor țări ce nu ezită să se implice în această detensionare ,datorată marii presiuni pe care acești oameni, fără cale de întoarcere, încearcă să-și ia destinul în mâinile lor, fiind încurajați de succesul revoluțiilor de dezrădăcinare din solul dictaturilor Sadat, Mubarak, Gadaffi, Saddam, Al Assad.

Românii, paradoxal cu această ”ocolire„ , știu poate cel mai bine, dintre popoarele Europei, ce înseamnă un regim dictatorial. Știu cel mai bine de ce este nevoie să-ți părăsești întreaga agoniseală, atât cât a fost ea de mică sau de mare (dar care te-a ținuit în viață)  și să mergi spre necunoscut, spre acele ”zări albastre”  în care ai auzit că sunt ”câini cu colaci în coadă”.  Doar ai auzit. Tentația devine mult prea mare pentru a nu risca să-ți pierzi viața, fără a gusta măcar o dată fericirea la ea acasă. Este ca și cum ai avea acces într-o fabrică de ciocolată, tu cel care nu ai văzut în viața ta o ciocolată, dar despre care ai auzit că are un gust seducător, molipsitor, pentru care ești în stare să faci moarte de om (sic!) Cum să faci moarte de om pentru o ciocolată ? – încerci să te calmezi, că doar nu o fi mai ceva decât pumnul acela de terci, pentru care i-ai omorât nu numai o dată pe cei care ți-ar ieșit în cale să-ți ia ”bucata de terci” ! Acest tip de civilizații, aflate la extreme, când se întâlnesc nu au cum să provoace ceva bun. Vor exista tot timpul conflicte, fără ca vinovatul să poată fi identificat și tras la răspundere, chiar și pentru că vinovatul este un personaj colectiv pentru care încă nu s-a descoperit modalitatea practică de a-l acuza, decât declarația de război!

Ce face în acest timp Europa, în ansamblul ei? Mai nimic, repetă aceeași pasivitate care a dus la declanșarea conflagrațiilor mondiale, de fiecare dată.

Cristian Diaconescu remarcă, cu mult spirit analitic, situația de fapt a Europei: „Astăzi nu avem o reacție de substanță a Europei în fața acestui val. Așa cum arată contra-reacțiile europene, este clar că ne aflăm în fața unui fapt împlinit care a subliniat, după criza Greciei și a Ucrainei, lipsa de solidaritate la nivel european. Nu avem o legislație europeană punctuală care să reprezinte răspunsul coerent al Uniunii Europene. Deci, practic, Europa arată a fortăreață care nici măcar acolo nu are coeziune. Pe cont propriu, fiecare din statele confruntate cu valul de refugiați încearcă să găsească soluții ad-hoc”.

Și acolo unde nu este reglementare, viața ne-a demonstrat, este loc de haos, dezordine, violență, război în toată regula!