Cel puțin trei avioane militare de transport rusești au aterizat în Siria

an_124_l3Cel puțin trei avioane militare de transport rusești au aterizat în Siria în ultimele zile, au declarat marți responsabili americani pentru AFP, în timp ce Washingtonul este preocupat de o posibilă implicare militară a Rusiei în această țară.

Două dintre avioane sunt cargouri gigant Antonov 124 Condor, iar al treilea este un avion de pasageri, potrivit acestor surse.Una dintre surse a declarat că avioanele au aterizat pe un aeroport din regiunea Latakia (nord-vest), un bastion al regimului președintelui Bashar al-Assad.

Rușii au ridicat de asemenea în acest loc construcții provizorii ce ar putea primi „sute de persoane” și echipamentul aeroportului.”Toate acestea sugerează instalarea unei baze aeriene avansate”, a adăugat această sursă, precizând că „nu are informații” privind o eventuală prezență de arme rusești acolo.

Secretarul de stat american John Kerry i-a telefonat sâmbătă omologului său rus Serghei Lavrov pentru a-și exprima temerile față de riscul „escaladării” conflictului dacă Moscova se angajează militar alături de regimul lui Bashar al-Assad , potrivit Departamentului de Stat, amintește France Presse.

Regimul de la Damasc a negat prezența de trupe sau activități militare rusești pe teritoriul sirian după preocupările SUA cu privire la o posibilă implicare a Moscovei în țara aflată în război. Rusia a declarat luni la rândul ei că „partea rusă nu a ascuns niciodată că livrează echipamente militare autorităților siriene pentru a lupta împotriva terorismului”, dar a refuzat să dea detalii asupra angajamentului Moscovei în favoarea regimului de la Damasc.

Bulgaria a anunțat că a refuzat avioanelor militare rusești să-i traverseze spațiul aerian, suspectate că ar putea transporta altceva și nu ajutor umanitar anunțat oficial.

SUA au cerut de asemenea Greciei să refuze tranzitul avioanelor militare rusești în spațiul ei aerian, potrivit Atenei.