Guvernul a decis prelungirea perioadei de aplicare a Strategiei Anticorupție până la 31 decembrie 2017

 

Guvernul a decis, miercuri, printr-un Memorandum, prelungirea perioadei de aplicare a Strategiei Naționale Anticorupție 2012 – 2015, cu încă doi ani, până la 31 decembrie 2017.

Potrivit unui comunicat al Executivului remis AGERPRES, Ministerul Justiției va elabora, până în decembrie anul acesta, un proiect de hotărâre care va include aspecte privind: prelungirea perioadei de aplicare a Strategiei Naționale Anticorupție; introducerea recomandărilor cu caracter general desprinse din misiunile de evaluare realizate în administrația publică și a măsurilor prioritare din perspectiva aplicării Strategiei Naționale Anticorupție în perioada 2016 — 2017; instituirea obligației instituțiilor publice de a actualiza planurile sectoriale anticorupție.

„Pentru asigurarea finanțării aplicării Strategiei în perioada 2016 — 2017, vor fi finalizate demersurile pentru atragerea de finanțare europeană și vor fi încheiate parteneriate cu alte instituții publice. Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 — 2020 (POCA), cu un buget de 658,29 milioane de euro, este o oportunitate de accesare a fondurilor europene în scopul consolidării mecanismelor de prevenire a corupției”, informează sursa citată.

Totodată, Guvernul a stabilit continuarea misiunilor de evaluare tematică a gradului de implementare a măsurilor anticorupție în cadrul instituțiilor publice, precum și elaborarea proiectului viitoarei strategii anticorupție 2018 — 2020.

Potrivit Executivului, în cei trei ani și jumătate de aplicare a strategiei au fost evaluate 17 instituții centrale și 66 din administrația publică locală.

„Beneficiul major al aplicării Strategiei Naționale Anticorupție a fost accentul pus pe implementarea standardelor de integritate. Aproximativ 2.500 de instituții publice, respectiv ministere, primării, autorități independente, companii cu capital de stat, au lucrat împreună cu Ministerul Justiției pentru a găsi cele mai eficiente mecanisme de aplicare a măsurilor preventive”, mai susține Guvernul.