Polo: Grupă grea pentru CSM Digi Oradea în turul II al Ligii Campionilor

csm digi grupaCampioana României la polo, CSM Digi Oradea, va întâlni în turul II al Ligii Campionilor formaţiile CN Sabadell (Spania), SM Verona (Italia) şi Herceg Novi (Muntenegru), potrivit tragerii la sorţi de marţi, de la Nyon. CSM Digi Oradea s-a calificat în turul II al Ligii Campionilor după ce s-a clasat pe locul 2 în grupa B din turul I, la turneul din Malta, în urma victoriei cu Valetta (18-11) şi a două remize, cu SM Verona (11-11) şi cu VK Budva (7-7). În turul II, orădenii vor evolua în grupa G, ale cărei meciuri se vor disputa, între 18 şi 20 septembrie la Busto Arsizio (Italia), cu echipele CN Sabadell (Spania), din nou cu SM Verona (Italia), respectiv cu Herceg Novi (Muntenegru). Primele două clasate din fiecare din cele patru grupe se vor califica în grupele principale ale Ligii Campionilor.