Adi Cristi
Adi Cristi

S.O.S. – LIBERTATEA PRESEI

Adi Cristi

Adi Cristi

Un fapt îngrijorător mă face să mă opresc din nou asupra relației dintre presă și putere. Încercăm să ieșim din paradigma ”șoarecele și pisica”, pentru a privi detașați în acest spațiu al maximei tensiuni. Mitologia formată în jurul acestui ”binom” ne atrage atenția că ”niciodată puterea nu a câștigat un război în fața presei”, așa cum, aceeași mitologie ne invită să credem că puterea a avut tot timpul pârghiile constrângerii, dacă nu editoriale, atunci, cu siguranță, economice. Nu trebuie să ne facem că uităm faptul că una din misiunile importante ale democrației, aceea privind libertatea de exprimare, cuprinsă în Art.30 al Constituției României, este îndeplinită pe bani privați, de către mass media, fără ca statul să cheltuiască nici măcar un leu! Presa din ultimul sfert de veac nu a primit nici un ajutor concret de la stat, chiar dacă misiunea sa a fost tot timpul în sprijinul cetățeanului, de utilitate publică, chiar și atunci când s-a lansat în tot felul de atacuri virulente, incomode, dar ferme, asupra celor care au transformat puterea politică într-o putere de gașcă, eludând legea sau legiferând în așa fel încât afacerile lor oneroase să se desfășoare în cadrul legal.

Niciodată nu poți să ataci public un ziar sau o televiziune, doar pentru că, la un moment dat, suferă de un management neperformant. Trimiterile opoziției la primii cinci datornici la Bugetul de |Stat, descalifică orice încercare directă a primului ministru de a lupta cu evaziunea în curtea postului de televiziune Realitatea TV, doar pentru că acest post de televiziune și-a dezvoltat accente critice puternice la adresa lui.

Există acest reflex, pe care oamenii de la putere cred că-l pot folosi în avantajul lor, atunci când sunt încolțiți de presă, de a riposta nu cu aceleași arme , folosindu-se de instituția dreptului la replică, ci punând la lucru avantajele funcției lor, pentru a ”strivi gândacul”. Această aparentă ușurință le joacă însă feste, atâta timp cât, în spatele ziarului sau a postului de televiziune victimizat se așează ”o țară întreagă” în frunte cu opoziția politică, în cel mai firesc gest de ipocrizie, dacă ne aducem aminte că, aceleași figuri care astăzi se dau de ceasul morții pentru sănătatea și libertatea presei, pe când erau și la putere aveau același comportament ca și cel al actualului premier Victor Ponta.

Chiar dacă au trecut 25 de ani de când libertatea presei a reușit să contribuie decisiv la climatul democratic, de dezbatere, din țară, fiind tot timpul un ghimpe în talpa Puterii, ferind-o să alege și ”dincolo de lege”, se pare că aceleași reflexe primitive mențin la nivelul atitudinii o falsă tensiune. Aceasta falsă tensiune este alimentată mai mult de orgoliile rănite ale personajelor principale, precum și de vanitățile acestora, mai ales că funcția le conferă statutul de persoană de neatins.

Nu putem uita acel ”Măi animalule” – rostit față de un jurnalist aflat în exercițiul funcțiunii de către președintele Ion Iliescu. Nu putem uita acel ”țigancă împuțită”, apelativ cu care președintele Traian Băsescu s-a adresat ziaristei care își făceau doar meseria, încercând să afle răspunsuri direct de la sursă.

Nu putem uita atacurile mârlănești, banditești chiar, ale președitelui Traian Băsescu, asupra Antenei 3 și a celorlalte instituții media potrivnice lui, denumite ”trusturile de presă ale mogulilor”, în timp ce comentatorii politicii, care ”îl vorbeau de rău”, erau tonomate ale mogulilor de presă!

Tot timpul aceasta a fost atmosfera între putere și presă, ajungându-se să se creadă că aceasta este normalitatea, că este firesc ca între cel care critică și cel criticat să existe un război pe viață și pe moarte, fără ca termenii să fie alții decât cei folosiți de fapt și pe scena politică, spațiul în care adversarul politic, provocat în dezbateri la o luptă de idei, de programe, de mesaje, este privit ireconciliabil ca dușmanul său de moarte.

Și, dacă lucrurile nu ar fi așa de simple, cu siguranță că nimeni nu ar alege calea cea mai complicată, ce nu poate duce decât într-o fundătură, cale aleasă și de premierul Victor Ponta atunci când a atacat Realitatea TV, nu ca persoană privată, care ar putea avea un infinit de păreri, ci în calitate de prim ministru, care nu poate avea decât poziția unui prim ministru. Credeam că epoca ”Traian Băsescu” a apus, că marinarul, care s-a jucat de-a președintele jucător al țării, și-a terminat reprezentația.

Dincolo de faptele enunțate, ce nu-și găsesc locul în zona declarațiilor politice, ci ale codului fiscal, premierul Victor Ponta ar trebui să facă o analiză profundă asupra realității presei la nivelul întregii țări, după 25 de ani și să constate că sunt necesare abordări radicale în sprijinul celor care îndeplinesc, pe bani privați, prevederile art.30 al Constituției României. Un partener credibil și documentat, asupra situației presei românești, în această analiză, poate fi Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, care îi stă la dispoziții cu date reale și chiar cu propuneri de ieșire din acest drum înfundat, în capătul căruia pulsează un avertisment: S.O.S. – libertatea presei! S.O.S. – regimul democrat!

ADI CRISTI