Ungaria îi mobilizează pe rezerviști pentru a face față crizei migrației

 

mii-de-refugiati-incearca-sa-se-urce-in-trenuri-pentru-a-ajunge-la-zagreb-18515203Ministrul apărării din Ungaria a dat ordin de mobilizare pentru o parte din rezerviștii voluntari pentru a ajuta la gestionarea „crizei migrației în masă”, informează sâmbătă MTI, preluată de Reuters.

Istvan Simicsko a luat această decizie la solicitarea șefului statului major ungar. Rezerviștii vor fi folosiți în principal pentru a asigura personalul garnizoanelor lăsate goale de militarii desfășurați la frontieră, dar ar putea avea și alte îndatoriri, scrie agenția de presă ungară.

Ungaria este angrenată într-un tot mai temperamental război al declarațiilor cu vecinii săi sudici, în condițiile în care Serbia și Croația se luptă să facă față valului de migranți care fug din Orientul Mijlociu de război și sărăcie și încearcă să tranziteze regiunea pentru a ajunge în vestul Europei, scrie Reuters.