România a câștigat locul I la concursul internațional de canto „Vox Artis”

Alexandru Chiriac (România) a câștigat concursul internațional de canto „Vox Artis” din cadrul singurului festival de operă din țară, „Sibiu Opera Festival”, și va putea fi văzut pe scenă, duminică seara, la Sala Thalia, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Locul doi la „Vox Artis” este ocupat de Elisabeth Bailey (Marea Britanie), iar locul trei de către Natalia Tanasiciuc (Republica Moldova). Publicul sibian îi va putea asculta pe cei trei câștigători, duminică, de la ora 19.00, la Sala Thalia, în cadrul concertului de gală al laureaților. Pe scenă, alături de câștigătorii concursului, se va afla Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu condusă de dirijorul italian Orazio Baronello. ‘Am avut o participare bogată atât din străinătate, cât și din România și, la fel ca și anul trecut, surpriza a venit din partea unui concurent român foarte tânăr. Alexandru Chiriac a convins juriul printr-o interpretare deosebită și o voce de mare viitor câștigând, detașat, premiul I’, a declarat prof. Theodore Coresi, director artistic Art Cor Agency Viena, co-organizatorul concursului. Biletele pentru acest concert s-au pus în vânzare la Casa de bilete a Sălii Thalia și pe www.bilet.ro. Prețul unui bilet este de 16 lei. Se acordă reducere de 50% pentru elevi, studenți și pensionari.