Cisiordania: 77 de palestinieni răniți de tiruri de armă israeliene în ultimele 24 de ore

Semiluna Roșie palestiniană a indicat că 77 de palestinieni au fost răniți de tiruri de armă israeliene în ultimele 24 de ore, în timp ce palestinienii și israelienii sunt antrenați într-un nou ciclu de violențe în Cisiordania și Ierusalimul de Est, relatează duminică AFP. Potrivit declarațiilor purtătoarei de cuvânt a Semilunii Roșii palestiniene, Errab Foqaha, 18 persoane au fost rănite cu gloanțe reale și celelalte 59 cu gloanțe de cauciuc. De asemenea, 139 de palestinieni au primit îngrijiri medicale după ce au inhalat gaze lacrimogene și alte șase după ce au fost bătute de soldați sau de către coloniști israelieni, care, începând de sâmbătă, și-au înmulțit atacurile în sate palestiniene din Cisiordania. Semiluna Roșie a anunțat că a declarat ”stare de urgență” pentru a face față unei situații ce ar putea degenera într-o escaladare a violențelor, după două atacuri întreprinse de către palestinieni ce s-au soldat cu doi morți de partea israeliană la Ierusalim. Purtătorul de cuvânt al serviciilor de securitate palestiniene, Adnane Al-Damiri, a denunțat intensificarea atacurilor din partea coloniștilor israelieni. ”Această escaladare a violenței din partea coloniștilor are loc în mod clar sub protecția guvernului israelian, deoarece ei nu pot întreprinde astfel de atacuri fără să fie acoperiți de către guvernul lor”, a declarat Al-Damiri pentru AFP.