Cadavrele a doi băieţi, probabil imigranţi, au fost descoperite pe o plajă din insula greacă Kos

polCadavrele a doi băieţi au fost descoperite duminică pe o plajă din insula greacă Kos, a anunţat Paza de Coastă, fiind vorba probabil despre membri ai unei familii de imigranţi, relatează AFP în pagina electronică.Un bebeluş, a cărui vârstă a fost estimată între şase luni şi un an, a fost găsit în cursul dimineţii pe plaja unui hotel.Câteva ore mai târziu, cadavrul altui copil, care ar fi avut între trei şi cinci ani, a fost recuperat în acelaşi loc.Potrivit presei elene, autorităţile cred că băieţii făceau parte dintr-o familie de imigranţi care a încercat să ajungă pe insula Kos la bordul unei ambarcaţiuni.La începutul lui septembrie, fotografia cu trupul neînsufleţit al unui refugiat sirian în vârstă de trei ani, Aylan Kurdi, găsit pe o plajă din Turcia, a generat emoţii în Uniunea Europeană, care se confruntă cu un flux de imigranţi fără precedent, din cauza războiului şi situaţiei precare din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa.Aproximativ 630.000 de persoane au intrat ilegal în Europa de la începutul anului 2015, a afirmat într-un interviu care urmează să fie publicat luni directorul agenţiei europene de supraveghere a frontierelor, Frontex.Aproape 3.000 de persoane au murit sau au fost date dispărute în timp ce încercau să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge în UE, începând din ianuarie, potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).