Zgonea: În scenariul cel mai lung, legea votului prin corespondenţă va putea fi adoptată în februarie 2016

zgoneaPreşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că, în „scenariul cel mai lung”, legea votului prin corespondenţă ar putea fi adoptată în februarie, arătând că este un lucru bun şi că, în aceste condiţii, legea va putea fi aplicată la alegerile din 2016.”Din punctul meu de vedere, cu experienţa pe care o am, scenariul cel mai lung pe care-l văd este (adoptarea legii votului prin corespondenţă – n.r) undeva la început de sesiune viitoare, undeva în februarie, dar este un lucru foarte bun. Trebuie să înţelegem cu toţii, clasa politică, faptul că această lege este necesară în procesul nostru de consolidare a democraţiei. Toate statele au avut o experienţă. Acest vot contează foarte mult la prezidenţiale, la parlamentare cetăţenii din diasporă votează pentru cele patru mandate de deputat şi două de senator, dar oamenii trebuie să simtă că statul român le asigură toate condiţiile”, a precizat Zgonea, la RFI, întrebat când ar putea fi adoptată legea votului prin corespondenţă.Valeriu Zgonea a spus că, dacă va fi adoptată în februarie, legea va putea fi aplicată la alegerile din 2016.Întrebat dacă votul prin corespondenţă ar putea fi aplicat la alegerile din 2016, în cazul în care legea ar fi adoptată în februarie, preşedintele Camerei Deputaţilor a spus: „Din punctul meu de vedere, cu siguranţă, da. Dacă nu vor fi articole neconstituţionale, bineînţeles. Noi am avut trei obligaţii constituţionale, e adevărat, coroborate cu decizii ale Curţii Constituţionale, de a face legile electorale fundamentale, legea alegerilor administraţiei locale şi legea alegerii parlamentare până la momentul în care se împlineşte un an până la momentul în care dispare mandatul tău de parlamentar sau de ales local. Atunci avem această condiţionalitate pe care dumneavoastră o spuneaţi. Astăzi, când venim cu o lege a votului pentru diasporă, drepturile fundamentale au fost puse în operă, adică într-un cadru legislativ, la termenul stabilit”.”Noi ne-am luat angajamentul, PSD-ul, că vom scoate până în iulie cele trei legi care erau importante: legea finanţării partidelor politice şi legea partidelor politice, legea alegerii administraţiei locale şi legea alegerii parlamentare (…). Acum venim cu o completare şi spunem aşa: în anul 2015 constatăm că o parte din electoratul român, care se află în afara graniţelor ţării nu are posibilitatea în ziua votului de a se deplasa la centrele pe care le-am avut până acum. Şi atunci avem două soluţii: de a găsi cu statele respective o înţelegere să facem secţii de vot în cadrul comunităţilor de migranţi pe care noi le avem în statele acelea şi anumite state sunt flexibile, anumite state rămân rigide în cadrul convenţiilor internaţionale, numai în ambasade sau în consulate şi atunci venim cu cea de-a doua variantă, pe care statele respective au experimentat-o, fie votul electronic, fie votul prin corespondenţa tradiţională. Şi aici intrăm noi, ca stat român, prin Parlamentul României, cu această decizie”, a adăugat Zgonea.La începutul săptămânii, PSD a anunţat, prin vocea preşedintelui interimar Liviu Dragnea, că partidul va prezenta până cel târziu luni, 12 octombrie, un proiect de lege privind votul prin corespondenţă şi va prelua conducerea Comisiei de cod electoral, după demisia liberalului Mihai Voicu.Plenul Parlamentului l-a validat marţi pe deputatul PSD Gabriel Vlase în funcţia de şef al comisiei, inclusiv cu votul liberalilor, social-democraţii susţinând că legea va fi gata în cel mult două săptămâni. Miercuri, comisia condusă de Vlase nu a făcut nicin fel de proges. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a acuzat AEP că „trage de timp” şi e „incapabilă” să vină cu un proiect de lege.