Poemul de sâmbătă dimineața

În vizită la Hercules

 

Hercules mă aștepta

în Torre de  Hercules

Patrimonio de la Humanidat

cum alții așteptau în stație autobuzul

cu nerăbdare sau plictiseală

că nu mai vine…

Ne cunoșteam de mult

din perioada răsfoirii

până la ceasuri târzii în noapte

a Legendelor Olimpului…

 

Ce vremuri a trăit atunci

devoratorul

celor douăsprezece munci ale sale

pe care astăzi nu le mai găsești

decât în filmele de desene animate

sau în cele în care joacă Dwayne Johnson

(dar cine nu ar vrea să joace rolul acesta!)

 

ascuns la marginea Oceanului Atlantic

pe un pinten de stâncă

Hercules continua să se războiască cu zeii

de altădată

sosiți pe rând la marginea Oceanului

cu fel de fel de povești

care mai de care mai demne de o nouă muncă

de o nouă luptă, de o nouă victorie.

 

Pe când stăteam noi la povești

numai ce apare Hera, strigându-i dintre stânci:

– Hercule, pelhivanule, vezi că te invadează refugiații

și o dată cu ei regele statului islamic!

– Taci, destrăbălato! Nu te-am liniștit încă?

Ce-mi pasă mie de teroriștii tăi,

eu mă văd acum cu un vechi prieten

care mă cântă în poemele sale!

Așa că, zât de aici, războinica ciumii!

 

Și Hera fugi îmbufnată să se plângă lui Zeus

de răzvrătitul lor fiu…

 

Zeus, Hera, Poseidon, Demetra, Athena, Hestia sau Dionis,

Apollo, Artemis, Ares, Afrodita, Hefaistos,  Hermes

dar și Hades, erau zeii Olimpului, ultimul fiind al Lumii de Apoi,

împărăția morții  în care

se ascundea viața veșnică, de după moarte.

 

Întorcându-se spre mine, prietenul meu Hercules

mă privi oarecum cercetător:

– Ce-a vrut să spună vitrega Hera

cu acel rege al  Statul islamic?

– Vorbe, doar vorbe.

Vrea să te trimită din nou în luptă,

să scape de tine, doar că acum sunt alții

care se pricep, la fel de bine,

să scape lumea de lichele…

Mai bine toarnă-mi și mie o cană cu vin

sau ce-ar fi să-ți dau eu o palincă,

adusă din nordul Traciei?

 

din Plaza Pontevedra, cu autobuzul nr.6,

ajungi în zece minute la Torre de Hercules

Patrimonio de la Humanidad

într-un viu și lung pelerinaj

ce adună apele Oceanului Atlantic

într-o simplă picătură de ploaie

pe care tu o porți pe geana stângă,

asemenea unui nesperat trofeu!

 

ADI CRISTI