Ungaria anunță terminarea construcției gardului la granița cu Croația

Ungaria a încheiat construcția gardului la granița cu Croația, iar armata și poliția vor putea închide frontiera imediat după luarea unei decizii în acest sens, a declarat joi un oficial guvernamental, relatează Reuters. Până acum în acest an pe teritoriul ungar au trecut peste 378.000 de migranți, a declarat Janos Lazar, șeful de cabinet al premierul Viktor Orban. El a precizat că până la sfârșitul anului numărul de migranți care vor ajunge la granițele Ungariei ar putea fi de 600.000-700.000.
Nu există obstacole tehnice pentru închiderea graniței cu Croația și decizia Ungariei depinde de reuniunile de la Bruxelles și de discuțiile din zilele următoare, a mai spus Lazar.
Reuters reamintește că Ungaria a construit deja un gard de-a lungul frontierei sale cu Serbia în pofida criticilor venite din partea partenerilor săi internaționali.