Nadia Comăneci și Ilie Năstase au desenat alături de copiii supradotați din familiile nevoieașe din Iași

deseneZece copii de la Centrul de Zi ”Bucium” pentru copii supradotați, proveniți din familii cu risc social din Iași, au desenat o părticică din viitorul pe care îl visează, alături de campionii Nadia Comăneci și Ilie Năstase, în cadrul unui eveniment moderat de activistul civic Dragoș Bucurenci. Desenele și mesajele lor vor înfrumuseța sala de sport a centrului, care va fi reabilitat și dotat de Fundația Hope and Homes for Children România (HHC), cu sprijinul BRD Groupe Société Générale. În cadrul atelierului ”Ferestre deschise”, cei zece copii care beneficiază în prezent de serviciile Centrului de Zi au fost încurajați de Dragoș Bucurenci să își imagineze cum ar dori să arate viitorul lor. Sub îndrumarea sportivilor Nadia Comăneci și Ilie Năstase, micuții și-au transpus gândurile în desene, care au completat o imagine graffiti realizată de Sweet Damage Crew. ”Eu, când voi fi mare,vreau să-i învăț pe alții”, a fost unul dintre cele mai emoționante mesaje scrise de copii. Panourile vor decora sala de sport a Centrului de Zi și vor fi un punct de inspirație pentru copii. ”Fiecare copil are dreptul să viseze, iar noi putem ajuta ca aceste visuri să prindă viață. Noi am avut șansa să fim încurajați și susținuți de cei dragi, iar acum a venit timpul să dăm mai departe ce am primit și să fim alături de acești copii, pentru ca dorințele lor să se îndeplinească”, a spus Nadia Comăneci. Unul dintre momentele emoționante ale evenimentului a fost schimbul de mingi între Ilie Năstase și Ioan Mărincean, unul dintre copiii instituționalizați în cadrul centrului, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Emil Racoviță din Iași și olimpic la matematică.  Evenimentul a marcat inaugurarea celui de-al doilea an de parteneriat strategic între HHC România și BRD. Instituția financiară va aloca 50.000 de euro pe o perioadă de doi ani, fonduri pe care HHC România le va folosi pentru reabilitarea, reamenajareași dotarea clădirii Centrului de Zi specializat pentru copii supradotați care provin din familii cu risc social din municipiul Iași și comunele limitrofe. Investiția cuprinde și oferirea de servicii de educație non-formală pentru copiii supradotați și de servicii sociale pentru familiile lor, cu scopul de a preveni abandonul școlar. În final, se dorește creșterea numărului de copii care vor beneficia în regim de zi de serviciileCentrului pentru copii supradotațidin cadrul Complexului de Servicii Comunitare Bucium, de la 15în prezent până la aproximativ 100 de copii în 2017. Reabilitarea Centrului de Zi face parte dintr-un parteneriat mai larg: începând cu2014, BRD Groupe Société Générale a investit 400.000 de euroîn programe derulate deHHC România cu scopul prevenirii separării copilului de familie și reintegrării educaţionale şi socio-profesionale a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului. “Dezvoltarea Centrului de Zi reprezintă doar o parte din munca pe care o desfășurăm împreună cupartenerii noștri, DGASPCși Consiliul Județean Iași. Este un proiect centrat pe acoperirea nevoii de educație pentru copiii cu capacități excepționale care provin din familii defavorizate și care, din cauza situației precare, nu reușesc să își atingă potențialul. Cu sprijinul BRD, dorim să prevenim abandonul școlar în rândul acestor copii și să le oferim toate condițiile ca ei să aibă șanse egalepentru afirmarea socio-profesională, în timp ce îi ajutăm să rămână alături de părinții lor”, a spus Otto Sestak, Directorul Național al Hope and Homes for Children România. BRD Groupe Société Générale și Hope and Homes for Children România au încheiat un prim parteneriat în 2014, când banca a donat 200.000 de euro fundației prin programul „Superoameni pentru superşanse”. HHC România a fost unicul beneficiar al programului de donații salariale al BRD,iar fondurile au fost folosite pentru principalele programe ale fundației. Astfel, 230 de copii au intrat în programul de prevenirea separării copiilor de familie și a abandonului școlar, 302 copii au participat la activități educative non-formale, 70 de tineri care au părăsit sistemul de protecție au fost sprijiniți să înceapă o viață independentă și 38 de membri de personal din sistemul de protecție a copilului au fost instruiți. “Aproape 1000 de angajați ai BRD sunt implicați în programul „Superoameni pentru superşanse” șidonează lună de lună pentru cauza copiilor, iar la final suma strânsă de ei este dublată de bancă. Tinerii și copiii merită șansa de a-și îndeplini visele și de a-și crea un viitor mai bun, iar aceasta se poate realiza doar prin educație. Am creat acest parteneriat cu HHC România tocmai pentru că, prin programele fundației, copiii au posibilitatea să rămână alături de familiile lor sau să crească într-un mediu cât mai apropiat de cel familial, să aibă acces la educație și astfel să poată construiacel viitor frumos pentru ei, pentru noi toți”, a precizat Dumitru Virtu, Directorul executiv al Grupului Iaşi al BRD Groupe Société Générale. Hope and Homes for Children România (HHC România) activează în țara noastră din 1998, timp în care a contribuit direct la închiderea a peste 50 de orfelinate de tip vechi din întreaga ţară. Prin serviciile dezvoltate de HHC România, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate. Prin eforturile HHC România şi ale partenerilor săi, 5.700 de copii au fost scoşi din instituţii; 21.344 de copii au fost salvaţi de la ruperea de familie, 715 tineri au fost sprijiniţi pentru o viaţă independentă, 1.711 de copii au fost primiţi în regim de urgenţă şi 6.545 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului au fost instruiţi de Hope and Homes for Children România. Organizaţia activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susţinerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Până în acest moment, 30.134 de copii au beneficiat de serviciile organizației Hope and Homes România, al cărei obiectiv este ca până în 2020 să fie eliminată instituţionalizarea copiilor în țara noastră. (E.M.)