Cameron ar fi împotriva adoptării de către Marea Britanie a unei relații cu UE de tipul celei dintre aceasta și Norvegia

Premierul britanic David Cameron a declarat, miercuri, că se va pronunța ‘foarte ferm contra’ adoptării de către Marea Britanie a unei relații cu Uniunea Europeană de tipul celei dintre aceasta și Norvegia, dacă cetățenii britanici vor vota pentru părăsirea blocului comunitar la referendumul organizat până la finalul lui 2017, informează agenția de presă Reuters. Întrebat fiind de un parlamentar britanic dacă toate opțiunile sunt deschise în renegocierea relației dintre Londra și UE, premierul Cameron a răspuns afirmativ, dar a ținut să avertizeze cu privire la riscul copierii de către țara sa a relației dintre Norvegia și Uniunea Europeană. Norvegia nu este membră a UE, dar are acces la piața unică europeană. ‘Unii care susțin părăsirea Uniunii Europene au indicat în special poziția Norvegiei, spunând că ar fi un exemplu bun. Aș fi foarte ferm împotriva adoptării acestui tip de relație (cu UE) de către Marea Britanie’, a susținut șeful executivului britanic. ‘Norvegia plătește către UE, pe cap de locuitor, la fel de mult ca noi, dar nu are un loc la masă și nici atribuția de a negocia’, a explicat David Cameron. Guvernul conservator condus de David Cameron, reales în mai pentru un mandat de cinci ani, dorește să renegocieze termenii apartenenței Marii Britanii la blocul comunitar — în sensul transmiterii mai multor atribuții dinspre Bruxelles către Londra — și apoi să organizeze un referendum național până la sfârșitul anului 2017. Printre obiectivele principalele pe care Cameron le urmărește se numără obținerea unui drept de veto asupra deciziilor comunitare de natură să afecteze interesele naționale britanice și diminuarea fluxului de lucrători est-europeni în Marea Britanie, în special prin adoptarea unor măsuri care să restricționeze accesul acestora din urmă la sistemul britanic de asistență socială.