Ambasada Slovaciei a donat R. Moldova aparate auditive şi tonometre

Ambasada Slovaciei a donat joi Republicii Moldova 15 aparate auditive pentru persoane care au deficienţe de auz şi 42 de aparate de măsurare a tensiunii arteriale, informează MOLDPRES.Tamara Adaşan, directorul Asociaţiei Obşteşti „Homecare”, a precizat jurnaliştilor că au primit gratuit astfel de aparate persoane în etate cu venituri mici. O parte dintre beneficiari însă nu au putut să se prezinte la ceremonia de donare, pentru că sînt imobilizaţi la pat. Gheorghe Ţurcanu, viceministru al Sănătăţii, a precizat că persoanele care au primit aparate auditive vor avea o comunicare mai eficientă cu oamenii din jur. Totodată, pacienţii care au beneficiat de tonometre, vor putea preveni complicaţiile tensiunii arteriale mărite. „Cea mai gravă complicaţie este accidentul cerebral vascular, care conduce la invalidizarea pacienţilor. Aproximativ 30 la sută dintre persoanele care au suferit un accident vascular cerebral decedează”, a menţionat Ţurcanu.Sursa citată a adăugat că, în prezent, în Republica Moldova se realizează Programul Naţional de Prevenire a Maladiilor Cardiovasculare, pentru anii 2014-2018. Conform documentului, medicii de familie sînt obligaţi să verifice tensiunea arterială la pacienţii care au o vîrstă mai mare de 18 ani.Prezent la eveniment, Robert Kirnag, Ambasadorul Slovaciei în Republica Moldova, a subliniat că toate aparatele sînt noi, cele auditive sînt de producţie americană, iar tonometrele – elveţiene. Costul proiectului se estimează la circa cinci mii de euro.Pe piaţa din Republica Moldova un aparat auditiv costă de la 3 mii la 30 mii de lei (150-1500 euro), în timp ce un aparat de măsurare a tensiunii arteriale se vinde la preţul de 400-1500 de lei.