Cartea-eveniment a anului 2015: Du-te si pune un strajer, de Harper Lee

strajer-carte-465x390Polirom a publicat ediţia în limba română a celei mai aşteptate şi mai discutate apariții editoriale a anului 2015: Du-te şi pune un străjer (Go Set a Watchman), romanul recent descoperit al scriitoarei americane Harper Lee, autoarea bestsellerului …Să ucizi o pasăre cîntătoare.

 Un adevărat fenomen editorial, romanul Du-te şi pune un străjer a apărut în colecția „Biblioteca Polirom” – în traducerea Ariadnei Ponta, disponibil și în ediție digitală – și va fi lansat la Tîrgul Internaţional de Carte şi Educaţie Gaudeamus, ediţia 22: sîmbătă, 21 noiembrie, ora 16.00, cu Aurora Liiceanu, Bedros Horasangian și Bogdan-Alexandru Stănescu.

Du-te şi pune un străjer este continuarea poveştii din …Să ucizi o pasăre cîntătoare, însă a fost scrisă, de fapt, înaintea cărţii care a consacrat-o pe scriitoarea americană şi a fost descoperită recent, în toamna anului 2014, de către avocata autoarei, Tonja Carter.

Ediţia în limba engleză a romanului a fost publicată în UK şi Commonwealth (cu excepţia Canadei) de către Penguin Random House, iar în SUA, de către Harper Collins, la data de 14 iulie 2015, stabilind cifre de vînzări record şi fiind tradus sau în curs de traducere în peste 30 de limbi.

 

Despre Go Set a Watchman au scris cele mai prestigioase publicaţii din lume – Los Angeles TimesPublishers WeeklyWall Street JournalWashington PostTime, San Francisco ChronicleChicago TribuneVanity FairThe GuardianThe IndependentUSA TodayNew York PostPeople etc. –, iar Harper Collins a declarat că a fost cel mai precomandat titlu din istoria editurii.

Romanul a mai apărut (sau este în curs de apariţie) în: Bosnia, Brazilia, Bulgaria, China, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Indonezia, Israel, Italia, Coreea, Montenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Spania (catalană şi spaniolă – inclusiv în America de Nord, Centrală şi de Sud), Suedia, Taiwan, Turcia, Ucraina etc.

La două decenii după evenimentele din …Să ucizi o pasăre cîntătoare, Jean Louise Finch – mai cunoscută după porecla ei, Scout – se întoarce în Maycomb, Alabama, să-şi viziteze tatăl, pe Atticus, acum atins de bătrîneţe şi de boală. Pe fondul luptei pentru drepturile şi libertăţile civile care zguduie Sudul Statelor Unite, Jean Louise descoperă adevăruri tulburătoare despre familia sa, despre oraşul în care a copilărit şi despre oamenii care îi sînt dragi. Amintirile revin în valuri, iar valorile şi opiniile ei sînt serios zdruncinate. Du-te şi pune un străjer readuce în scenă multe dintre personajele romanului …Să ucizi o pasăre cîntătoare, surprinzînd în chip magistral zbuciumul unei tinere şi al unei lumi care trebuie să depăşească iluziile trecutului.

Harper Lee s-a născut în Monroeville, Alabama, în 1926. A studiat Dreptul, apoi s-a stabilit la New York, dedicîndu-se scrisului. În 1959, l-a însoţit pe Truman Capote, prietenul ei din copilărie, în Holcombe, Kansas, ca asistent în munca de cercetare ce a stat la baza romanului Cu sînge rece. În 1960 a publicat …Să ucizi o pasăre cîntătoare, distins cu Premiul Pulitzer în 1961 şi ecranizat în 1962 în regia lui Robert Mulligan, cu Gregory Peck în rolul principal, un film care a obţinut trei premii Oscar (din opt nominalizări), trei Globuri de Aur şi Premiul Gary Cooper la Cannes. Deşi s-a bucurat de un succes uriaş (ediţia în limba engleză s-a vîndut în peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume şi a fost tradusă în peste 40 de limbi), Lee şi-a întrerupt activitatea literară, mutîndu-se înapoi în Monroeville, împreună cu sora ei, Alice. În 2007 preşedintele Statelor Unite i-a decernat Medalia Libertăţii.