Salman Rushdie: Doi ani, opt luni si douazeci si opt de nopti

646x404 (2)Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi, cel mai recent roman semnat de Salman Rushdie, a apărut săptămîna aceasta în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba engleză şi note de Dana Crăciun, în ediţie cartonată.

Romanul va fi lansat la Tîrgul Internaţional de Carte şi Educaţie Gaudeamus, ediţia 22: sîmbătă, 21 noiembrie, ora 18.30, cu Florin Iaru și Marius Constantinescu, la standul Editurii Polirom (parter, Romexpo). 

Într-o dimineaţă, grădinarul newyorkez Geronimo descoperă uluit că nu mai poate atinge pămîntul, că a început să leviteze. Jimmy Kapoor, un tînăr contabil ce-şi doreşte să devină autor de romane grafice, e vizitat în miez de noapte de figura fantastică a unui supererou imaginat chiar de el. Tînăra mondenă Teresa Saca dobîndeşte puterea de a lansa fulgere ucigătoare şi o foloseşte din plin. Toate astea se întîmplă după o furtună devastatoare, care mătură Coasta de Est a Americii şi deschide porţile ce leagă lumea oamenilor de cea a basmelor, de Tărîmul Fermecat. Astfel se prefigurează un nemaivăzut Război al Lumilor, o luptă între jinnii întunecaţi din lumea de sus şi fiinţele umane, aparent neputincioase, de pe pămînt.

Ediția originală a romanului a apărut în luna septembrie a acestui an, la Penguin Random House.

Cu secole în urmă, o prințesă din neamul djinnilor, Dunia, s-a îndrăgostit de un muritor, gînditorul exilat Ibn-Rushd (cunoscut nouă ca Averroes). Copiii lor s-au răspîndit prin toată lumea, fără a fi conștienți de puterile pe care le dețin. Odată cu redobîndirea lor, în secolul XXI, se naște și primul roman „pentru adulți” al lui Salman Rushdie din ultimii ani.” (Bogdan-Alexandru Stănescu) 

Salman Rushdie s-a născut la Bombay (azi Mumbai) în 1947. A debutat în literatură în 1975 cu Grimus, dar romanul care l-a impus definitiv a fost Copiii din miez de noapte (1981), distins cu Booker Prize în 1981 şi The Booker of Bookers în 1993. Au urmat volumele Ruşinea (1983), Versetele satanice (1988), pentru care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini în 1989, Harun şi Marea de Poveşti (1990), Ultimul suspin al Maurului (1995), Pămîntul de sub tălpile ei (1999), Furie (2001), Shalimar clovnul (2005), Seducătoarea din Florenţa (2008), Luka şi Focul Vieţii (2010).

În 2012 publică Joseph Anton. Memorii, un volum de amintiri în care dezvăluie cu o sinceritate tăioasă evenimentele din perioada cea mai grea a vieţii sale, cînd, în urma condamnării la moarte de către ayatollahul Khomeini, printr-un edict religios, a fost silit să se ascundă 13 ani sub un nume fals. Din anul 2000, scriitorul locuieşte în Statele Unite, în New York City.