Președintele Petro Poroșenko denunță o ‘escaladare’ a conflictului în estul separatist al Ucrainei

petro-porosenko-653x367Președintele ucrainean Petro Poroșenko a denunțat duminică o ‘escaladare’ a conflictului în estul separatist prorus al Ucrainei, unde șase soldați au fost uciși în ultimele 48 de ore în pofida regimului de încetare a focului, după cum a relatat AFP. Un militar ucrainean a murit și alți opt au fost răniți într-un atac al rebelilor în perimetrul ruinelor aeroportului din Donețk, a anunțat duminică armata subordonată Kievului după ce sâmbătă raportase pierderea a cinci soldați, în cel mai grav bilanț al pierderilor umane de la instituirea noului armistițiu la 1 septembrie. ‘Inamicul a deschis focul într-un mod cinic cu un mortier de calibru 122 mm asupra pozițiilor ucrainene în apropiere de Avdiivka’, o localitate controlată de armata ucraineană nu departe de ruinele aeroportului din Donețk, teatrul unor lupte crâncene înainte de trecerea lui sub controlul separatiștilor în ianuarie, a indicat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Oleksandr Motuzianik. În total, pozițiile ucrainene au fost atacate de 37 de ori în ultimele 24 de ore, conform aceleiași surse. ‘Constatăm o escaladare clară a conflictului din est, o creștere a numărului de atacuri’ al rebelilor, a declarat președintele Petro Poroșenko, într-un interviu pentru televiziuni locale duminică seara. ‘Am dat ordin să se tragă pentru a riposta în cazul unei amenințări la viața soldaților noștri’, a afirmat președintele Ucrainei, comandantul șef al forțelor armate. Conflictul din estul Ucrainei, soldat cu peste 8.000 de morți de la declanșarea sa în aprilie 2004, s-a calmat în mod considerabil după instituirea noului armistițiu la 1 septembrie, care, spre surpriza generală, a fost pe larg respectat pentru aproape două luni. De câteva săptămâni, însă, confruntările au crescut în intensitate și mulți soldați ucraineni și-au pierdut viața.