Breaking News

Ludovic Orban: Oltean s-a retras din funcţiile politice deţinute în PNL

Deputatul PNL Ludovic Orban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că vicepreşedintele PNL Ioan Oltean s-a retras din funcţiile deţinute în partid ca urmare a cererii DNA privind încuviinţarea arestării sale în dosarul despăgubirilor ANRP. Orban a reiterat faptul că PNL va vota în favoarea cererilor DNA privindu-i pe Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu şi a subliniat că la nivelul Camerei Deputaţilor va fi stabilită o procedură accelerată pentru a se supune votului solicitările venite din partea Justiţiei.”PNL rămâne consecvent şi va vota pentru încuviinţarea arestării celor doi deputaţi”, a spus Orban.Ioan Oltean este deputat din 1990, fiind membru al Frontului Salvării Naţionale la acea dată. Ulterior a fost, în mod constant, în conducerea PD şi apoi a PDL.În 2012 a intrat în Parlament pe listele PDL, obţinând al cincilea mandat de deputat în circumscripţia Bistriţa-Năsăud. După fuziunea PDL-PNL, din 2014, a devenit vicepreşedinte al partidului liberal. În perioada septembrie 2014- februarie 2015 a fost şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Oltean deţine, de asemenea, funcţia de copreşedinte al filialei PNL Bistriţa-Năsăud.