Ungaria: Nicio persoană nu a primit statutul de refugiat după închiderea graniței cu Croația

Nicio persoană nu a primit statutul de refugiat din partea Ungariei după ce aceasta și-a închis granița cu Croația, a anunțat miercuri cotidianul ungar Magyar Hirlap, citat de MTI. După 17 octombrie, data închiderii frontierei dintre Ungaria și Croația, Biroul de imigrație ungar a înregistrat 486 de cereri de azil. În 41 de cazuri cererile au fost respinse, iar în alte 143 de cazuri ele au fost anulate sau solicitantul a dispărut. Restul cererilor sunt în curs de procesare.
În 208 cazuri au fost semnate ordine de expulzare din Ungaria.
Teritoriul ungar a fost traversat de la începutul acestui an de peste 378.000 de migranți veniți mai ales din Orientul Mijlociu.
Deși Ungaria este doar o țară de tranzit, acești migranți dorind să ajungă în final în vestul Europei, guvernul ungar a închis pe 15 septembrie frontiera cu Serbia cu ajutorul unui gard de sârmă ghimpată, iar de pe 17 octombrie a fost securizată în același mod și granița cu Croația.
În plus, a fost adoptată o nouă lege care pedepsește sever trecerea ilegală a graniței sau distrugerea respectivelor garduri.
Prin urmare, intrările migranților pe teritoriul ungar practic s-au oprit. În schimb, presiunea din partea acestora s-a deplasat spre Slovenia.