24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
”Demisia în cinci minute” a ajuns să fie subiect de dosar penal, deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, București. Suntem puși în situația ”celui care este Traian Băsescu”, apropo de sectorul cinci al lui Marian mulți ani la rând, unul dintre cei mai controversați politicieni post-moderniști, dacă ar fi să încercăm asimilarea discursului politic ca pe o creație artistică.
În cazul discursurilor politice din spațiul mioritic nu ne va fi prea dificil să stabilim identități culturale cu cele create de Urmuz sau chiar de Caragiale.
Timpul pe scena politică românească este un timp împietrit, astfel încât Ion Luca Caragiale sau publicistica lui Mihai Eminescu, de exemplu, rămân actuale, de ultimă oră.
Cu mesajele acesta, pe care cei doi titani ai publicisticii și literaturii române le transmit, se pot crea, fără nici un fel de abateri de la regula jocului, adevărate breaking news-uri, mult mai credibile decât cele la care televiziunile de știri actuale recurg. O bătaie de joc, o diluare majoră a esenței actului jurnalistic, ce ține de o informare corectă, cinstită și nepărtinitoare, gata oricând să treacă proba unei eventuale probe a verității. Astăzi agresivitatea textelor postate pe scroll-ul ecranului televizorului încearcă doar să ne mențină atenția trează, să ne paralizeze mâna cu care manevrăm telecomanda, doar pentru a vedea cu ochii noștri ce anume este atât de: Senzațional, Șocant, Bombă, Imediat, exclusiv, informații explozive: Cine îl șantajează pe premierul Guvernului tehnocrat, declarație de ultimă oră.
Mass media se află într-un mare impas. Este atacată din interior (de interesele ascunse alee celor care sunt proprietarii mijloacelor de informare în masă), dar și din spațiul new media, spațiul care poate fi identificat într-o acțiune de dimensiuni gigant prin care fiecărui om cu mâna întinsă i se dă un carnet și un creion, fiind invitat să scrie, să informeze, să ceară și mai ales să-și dea cu părerea și cu presupusul față de întâmplările vieții de zi cu zi.
Funcția de bază a presei se simte astfel amenințată, atâta timp cât în pericol de discreditare se află dreptul la informare, când informației îi este garantată veridicitatea prin profesionalismul ziaristului profesionist, cel care își respectă cu religiozitate codul deontologic al profesiei de ziarist.
Aruncarea în vâltoarea spațiului online, acolo unde presiunea ajunge să fie strivitoare, este de fapt o distrugere conștientă a mesajului coerent pe care cineva l-ar putea investi cu necesitatea socială a dreptului la opinie, atâta timp cât opinia are și șansa de a-și verifica valorile înainte ca ea să ajungă să ne influențeze în direct calitatea vieții.
În spațiul online, pe rețelele de socializare sau pe blogurile unora sau ale altora se poate comunica într-o libertate dezarmantă, fără nici un fel de feed back, astfel încât informației vehiculate să nu i se mai poată verifica veridicitatea din trei surse diferite: Informația este transmisă din prima, dictată de ochiul care observă și se lasă influențat de realitatea ieșită în cale, pe neașteptate, produsă de imaginație, interes, neînțelegere, ambiții refulate, hedonism, quijotism, egotism. O astfel de informație poate doar să adune, să joace rolul trompetei care sună adunarea, deșteptarea, atacul, fără a oferi altceva în profunzime. Este, deocamdată, starea care se sprijină pe superficialitate, atâta timp cât nu se poate forma un sistem axiologic cu ajutorul căreia să se apeleze la competiția valorii.
Avem nevoie, înainte de toate, de o punere în operă și în ordine a acestui demers pentru o informare corectă, ce poate suporta raportările, având chiar rolul sistemului de referință, față de care să fie analizate urmările produse.
Mesajele distribuite pe rețelele de socializare nu au fundația credibilă și necesară construcției competitive, ce poate fi, la un moment dat, opozabilă construcției clasei politice, de exemplu. Vorbim, astfel, despre o competiție inegală, între veleitari și profesioniști, ceea ce va duce la ridiculizarea celor de la care, paradoxal, se așteaptă, redeșteptarea, gândul curat, schimbul de mâine. Or, astfel de înfrângeri ridicole nu pot să cauzeze decât descurajarea, pierderea încrederii în proiectele lor, perfecte ca intenție de a schimba osatura rigidă a clasei politice, dar lipsite, într-o astfel de prezentare, de fundamentele profunde ale limbajului profesionist. Este ca și cum ai scrie o teză de doctorat într-un limbaj rudimentar, folosindu-te de o tehnică primitivă, descriptivistă, de inspirație stradală, cu idei magnifice, dar imposibil de susținut științific.
Traian Băsescu va trebui să explice de ce culpa morală nu poate fi asimilată culpei penale. Atâta timp cât legea îi permite acest derapaj, politica va rămâne partea profund imorală a societății, chiar dacă ea este pusă să construiască un cadru legislativ, la fel de îndoielnic ca și această dihotomie a vieții de zi cu zi, văzută în bine și în rău cu aceiași ochi.
