Afganistan: Atentat sinucigaș în apropierea aeroportului din Kabul

Un atentat sinucigaș cu mașină capcană s-a produs luni dimineață în vecinătatea aeroportului din Kabul și a vizat, cel mai probabil, soldați ai Alianței Nord-Atlantice, au informat autoritățile afgane, care pentru moment nu au putut prezenta un bilanț. „Atentatul a avut loc în apropierea aeroportului din Kabul. Încă nu știm câte persoane au fost rănite sau ucise”, a declarat pentru agenția France Presse adjunctul șefului poliției din capitala afgană, Gul Agha Rohani.