Manfred Weber: Îl susținem pe Cameron în reforma UE, dar nu dorim ”o Europă britanică”

Aliații bavarezi ai cancelarului german Angela Merkel îl vor susține pe premierul britanic David Cameron dacă vrea să abordeze punctele slabe ale Europei, dar nu doresc ”o Europă britanică”, a declarat liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), relatează marți agenția Reuters. Londra urmează să organizeze până la sfârșitul lui 2017 un referendum privind rămânerea sau nu a Regatului Unit în componența Uniunii Europene (UE). După o reuniune cu Cameron la începutul acestei luni, liderii politici ai UE au convenit că trebuie să se ajungă la un compromis pentru a menține Marea Britanie în blocul comunitar. Cameron a afirmat că dorește ca Marea Britanie să rămână în UE, dar a sugerat că ar putea face campanie pentru ieșirea țării sale din UE, dacă nu va reuși să obțină un acord care să reducă afluxul de imigranți în UE, să amelioreze competitivitatea în afaceri, să returneze mai multă suveranitate Marii Britanii și să protejeze băncile Londrei de discriminarea din partea zonei euro. Manfred Weber, liderul grupului Partidului Popular European (PPE, centru-dreapta) din Parlamentul European (PE), a declarat pentru FAZ că Uniunea Creștin-Socială (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creștin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Merkel, îl va susține pe Cameron dacă dorește să reformeze UE în punctele ei slabe, precum birocrația și lipsa de competitivitate. ”Vrem să-l ajutăm pe Cameron, dar nu dorim o Europă britanică, vrem o Europă mai bună”, a declarat Weber, membru al CSU, în interviul său pentru FAZ, care precizează că David Cameron va participa la conferința CSU care va avea loc la începutul lui ianuarie. În opinia lui Weber, Cameron consideră în primul rând UE ca fiind o piață comună, în timp ce CSU o vede și ca pe o comunitate politică și ”o poliță de asigurare de viață în vremuri de globalizare”. Potrivit lui Weber, dacă Londra obține un astfel de acord, ”nu trebuie să i se permită să pună frâne în continuare dacă alte țări doresc să coopereze mai strâns”, cum ar fi pe plan militar. ”Dacă în cele din urmă ne vom alege cu o Europă mai slabă după realizarea reformelor care sunt discutate acum cu Marea Britanie, va fi dificil să găsim o cale comună cu Londra”, a conchis Weber.