Eliza Samara, pe locul 20 în ierarhia mondială

eliza samara 20Conform clasamentului dat publicității la începutul anului, de către Federația Internațională de Tenis de Masă, jucătoarea română Eliza Samara ocupă locul 20 în topul planetar. Eliza și-a păstrat posesia față de clasamentul anterior, la fel ca și Bernadette Szocs, care și-a conservat locul 60 în lume. Daniela Dodean a alunecat o poziție, de pe 69 pe 70, iar Camelia Poștoacă s-a menținut pe locul 92. Salturi frumoase au făcut tinerele Adina Diaconu, locul 123 actual, față de 139, respectiv Andreea Dragoman, locul 147, de la 172 inițial. În clasamentul masculin, Adrian Crișan este cel mai bine poziționat român, pe locul 68, cu un salt de patru poziții.Ovidiu Ionescu a urcat și el două trepte, ajungând pe locul 101, în timp ce Constantin Cioti a avansat tot două locuri, până la borna 137. Hunor Szocs se află pe locul 150. La secțiunea tineret sub 21 de ani, feminin, Bernadette Szocs este pe locul 12 în clasamentul lunii ianuarie, după ce în decembrie 2015 ocupase poziția a 18-a. Adina Diaconu a ajuns, în aceeași ierarhie, pe locul 25, după un salt însumat la 20 de locuri. La juniori sub 18 ani, Cristian Pletea bate la porțile Top 10, fiind pe locul 12, jucătorul nostru câștigând 13 locuri comparativ cu luna anterioară. Adina Diaconu și Andreea Dragoman figurează și în ierarhia junioarelor sub 18 ani, pe poziții fruntașe, 10, respectiv 13. La fete sub 15 ani, Tania Plaian a avansat considerabil, fiind situată pe locul 17, după ce în decembrie 2015 figura la locul 39.