MENCȘ: Proiectul de metodologie privind înscrierea copiilor în învățământul primar, în dezbatere

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a lansat joi în dezbatere publică proiectul de metodologie privind înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2016 – 2017, care prevede că elevii vor intra în clasa întâi doar dacă au terminat clasa pregătitoare. Potrivit site-ului MENCȘ, proiectul este supus dezbaterii publice până pe 25 ianuarie. Consilierul ministrului Educației Mirabela Amarandei a declarat, pentru AGERPRES, că, deși proiectul prevede că elevii vor intra în clasa întâi doar dacă au terminat clasa pregătitoare, pentru cei care nu îndeplinesc această condiție vor fi găsite soluții punctuale în interesul copiilor. „Începând din acest an, excepția nu mai este prevăzută în norme. Clasa pregătitoare face parte din învățământul obligatoriu. Situațiile punctuale care pot apărea își vor găsi rezolvarea, în interesul educațional al elevului”, a precizat consilierul ministrului.