India: Francois Hollande a participat la parada militară de Ziua Republicii în condiții de securitate sporită

Președintele francez Francois Hollande a fost principalul invitat la manifestările de marți, de la New Delhi, prilejuite de sărbătorirea Zilei Republicii, orașul fiind plasat în condiții de maximă securitate din cauza amenințării teroriste, relatează DPA și AFP. Liderul francez s-a alăturat președintelui Pranab Mukherjee și premierului Narendra Modi în tribuna oficialităților, în spatele unui geam blindat, în timp ce parada militară s-a derulat pe un bulevard central din apropierea Palatului Prezidențial. Premierul indian Modi l-a invitat pe Hollande la paradă pentru a-și arăta solidaritatea după atacurile din capitala franceză organizate de gruparea Statul Islamic care s-au soldat cu moartea a 130 de persoane. În jur de 30.000 de polițiști și personal paramilitar au fost desfășurați la New Delhi pentru a preveni eventuale atacuri teroriste, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției Rajan Bhagat. Măsurile de securitate au fost introduse după o evaluare a Ministerului de Interne indian care a ajuns la concluzia că există o ‘amenințare foarte reală’ din partea grupării SI de Ziua Republicii, a informat postul NDTV, citând surse neprecizate. Un număr de 14 bărbați care ar fi fost influențați de gruparea teroristă au fost arestați săptămâna trecută în urma unei descinderi a poliției. Luni, Francois Hollande a declarat că Franța nu va fi intimidată de amenințări teroriste, angajându-se să lovească ‘din nou’ Statul Islamic. Franța și India, lovită recent de un atac al militanților islamiști la o bază aeriană din apropierea frontierei cu Pakistanul, au decis să intensifice cooperarea în domeniul combaterii terorismului. India sărbătorește la 26 ianuarie ziua în care a fost adoptată Constituția sa, în 1950. Soldații francezi au luat și ei parte la paradă, prima dată când o armată străină participă la defilarea de Ziua Republicii. Cei 123 de militari francezi, printre care și membrii Regimentului 35 de infanterie, au trebuit să se antreneze asiduu pentru a se sincroniza cu pasul de defilare mai rapid al soldaților indieni, notează AFP. Parada a scos în evidență puterea militară și diversitatea culturală a Indiei, incluzând trupe în marș, orchestre militare, tancuri, rachete și alte echipamente militare. De asemenea, au fost prezentate în cadrul evenimentului care alegorice din diferite state, dansuri tradiționale și programe de gimnastică ale unor trupe de copii. Forțele de securitate a frontierei, care de obicei patrulează în deșertul Thar la frontiera cu Pakistanul, au defilat pe cămile, din program făcând parte și unitatea canină Remount Veterinary Corps, din care fac parte labradori sau ciobănești germani folosiți în Kashmir pentru a detecta explozibili sau mine. Parada militară de Ziua Republicii a avut loc în ultima zi a vizitei lui Hollande în India. Înainte de a părăsi țara, Francois Hollande se va întâlni la un dineu cu mai multe personalități indiene și se va întâlni cu reprezentanții comunității franceze la ambasadă, notează AFP.