Adi Cristi
Adi Cristi

AGITAȚIE PREELECTORALĂ

 

Numai cine nu vrea nu observă din ce în ce mai multele mișcări de trupe de pe eșichierul politic. Cei care intră în această categorie, ”a celor care nu doresc să vadă”, sunt de fapt cei dezinteresați, cei pentru care nu contează cine este astăzi sau mâine la putere. Există la aceștia o stare de frondă, dar și o nepăsare tristă, o auto excludere din rândul oamenilor care sunt datori să se implice, atunci când este vorba de destinul lor, dar și de destinul colectiv al societății din care, cu sau fără voia lor, fac parte.

Inadaptații, refuzații, dar și cei care au ajuns să incomodeze, tocmai printr-o brutală abordare a vieții, devin acea lovitură de bumerang pe care o primește societatea direct în frunte.

Poate de aceea aceștia, chiar dacă s-au exclus singuri din partea activă a comunității, sunt din ce în ce mai curtați, mai luați în seamă, mai atrași de partea celor care doresc cu tot dinadinsul, uzând de toate mijloacele, ori să rămână la putere ori să vină, chipurile, în contul celor care ”nici gura nu le miroase și nici usturoi nu au mâncat”, pe scena politică a țării. Ei invocă doar ultimul biberon cu lapte nealterat băut în piețele publice, atunci când și-au dat seama că țara are nevoie de alți hoți, care să o scoată din  marasm. Ei au început să pozeze în viitorul de mâine al poporului, al aceluiaşi popor atât de greu încercat, mai ale datorită pasivității lor, încă ramoasă după perdelele ignoranței, între două ieșiri în stradă, decontate îndemnului: ”Haideți să mai dăm jos un guvern, căci nu vom mai avea din ce să ne îmbuibăm și noi, atunci când vom ajunge să decidem în numele tuturor !”

Nu partidele politice vizibile, declarate și supuse judecății electoratului, sunt cele de la care se așteaptă marile surprize, atâta timp cât până și cele mai noi partide, apărute pe eşichierul politic, sunt la fel de vechi ca și PSD sau PNL, de exemplu, atâta timp cât ele și-au tras un nume nou, ALDE sau MP, pentru ca interiorul lor să fie ocupat tot de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, respectiv de Traian Băsescu et.comp. Strada strigă disperată: ”Fără politicieni!”,  electrocutată de această realitate impardonabilă și descurajantă, ca într-un joc de iluzionism, moment în care orice ai pune în joben, electoratului îi este servit același porumbel, aceeași politicieni ajunși între timp de tristă amintire.

Iată de ce, ”noile partide” se comportă precum novicii, poate și pentru a induce în eroare opinia publică, pusă în fața unor gafe de Gâgă, de începători cum este raţionamentul lui Daniel Constantin, de exemplu, în momentul în care acesta încearcă să motiveze agrearea alegerilor pentru primari, în două tururi de scrutin. Anticul politician, evoluând în această ieșire în public cu caș la gură, crede că ALDE, ca partid nou, va fi avantajat de un al doilea tur de scrutin în a câștiga primării mai multe decât ar face-o într-un singur tur de scrutin. O astfel de logică te pierde definitiv atunci când te întrebi: ”Dar cu candidații PSD și PNL ce se va întâmpla în al doilea tur de scrutin”? Evident că, dacă nu va fi PSD va fi PNL și nicidecum ALDE sau PMP, de exemplu. În același timp, ALDE crede că partenerul cel mai credibil în a forma majorități în consiliile locale și județene nu poate fi decât PSD, atâta timp cât PNL, în formula infestării cu PDL, a demonstrat apetența sa spre trădare. Mai mult, ALDE poate să invoce și să beneficieze de avantajele guvernării Ponta, guvernare ce a reușit nu numai să repare demnitatea românilor, cât mai ales să construiască o nouă atitudine față de cetățean, repus în drepturile sale firești de prioritate națională. Daniel Constantin remarcă cu dezinvoltură că “Cetățenii trebuie să știe proiectele de factură liberală promovate de Guvernul Ponta. Prezența ALDE în Guvern a fost o garanție a respectării electoratului de dreapta din România, electorat abandonat de PNL prin ruperea USL. Nu ne este rușine, ba chiar suntem mândri cu ce-am reușit la guvernare, avem cu ce să ne prezentăm și oamenii trebuie să fie conștienți că dacă votează ALDE votează adevărații liberali”.

Pe aceste considerente, liderul ALDE încearcă să-și evalueze posibila performanță pe care partidul său le-ar putea obține la alegerile locale: “Putem să obținem minim 10%, o țintă realistă, avem atâtea exemple de formațiuni care au avut rezultate bune într-un timp scurt. Prin fuziunea celor două partide am acoperit tot județul. În PNL există mai multe curente. În special discutăm cu liberalii adevărați rămași în PNL, care nu acceptă să stea ghiocel și nici frăția cu PDL-iștii lui Băsescu, care continuă să aibă același comportament agresiv și arogant”, spun surse din partidul lui Tăriceanu.

În același timp ALDE se pronunță pentru a susține deocamdată alegerea primarilor în două tururi de scrutin, în opoziție cu voința politică a PSD. Unde se va stabili punctul de intersecție dintre cele două partide?! Încă se lucrează la aflarea acestor coordonate. Deocamdată suntem în plină agitație preelectorală, moment în care se lansează pretențiile și se armonizează posibilitățile.

ADI CRISTI